duminică, aprilie 19, 2026
17.3 C
București

Premierul cere controale. Marius Budăi lucrează la o nouă lege pentru persoanele vulnerabile

Premierul cere controale. Marius Budăi lucrează la o nouă lege care să reglementeze procedurile de colaborare cu reprezentamții societății civile.

Premierul a cerut controale la centrele de îngrijire din toată țara și mai multe prefecturi au anunțat deja constituirea unor comisii care vor face aceste verificări. Acestea vor viza toate centrele, după cum a precizat ministrul muncii, fie că este vorba de cele care au în grijă copii, vârstnici sau persoane cu dizabilități.

Citeste si…

Marius Budăi a prezentat o serie de măsuri pentru protecția persoanelor vulnerabile

Marius Budăi a prezentat și o serie de măsuri pe care le consideră necesare în sistemul de îngrijire a persoanelor vulnerabile.

Marius Budăi: Introducerea în legislație a unei cerințe privind instalarea de camere de luat vederi pentru monitorizarea activității din aceste centre, astfel încât, dacă este cazul, înregistrările să poată să fie puse la dispoziția organelor de control sau de anchetă.

Vom afișa pe site-ul Ministerului Muncii o listă a centrelor verificate. Ulterior, această listă va fi actualizată periodic.

Vom reglementa pentru un act normativ procedurile de colaborare cu reprezentanții societății civile. În această perioadă lucrăm la modificarea Legii asistenței sociale, astfel încât pentru fiecare centru de îngrijire și asistență să existe un auditor social.

Citeste si…

Vom defini prin Codul ocupațional din România ce înseamnă auditorul social şi ce tipuri de verificări independente asupra condițiilor de cazare, igienă, tratament poate să inițieze. Proiectul de act normativ este aproape finalizat la nivelul Ministerului Muncii

Măsurile vin după ce s-au descoperit și făcut publice actele iresponsbile, la limita cruzimii, întâmplate în căminele de persoane cu dizabilități din județul Ilfov.

Popescu Daniela
Popescu Danielahttps://evz.ro/author/daniela-popescu
Daniela Popescu – Jurnalist la DoctorulZilei.ro Daniela Popescu este jurnalist specializat în domeniul sănătății și al stilului de viață, cu o experiență de peste 10 ani în presa online românească. Daniela Popescu a colaborat cu mai multe publicatii printre care enumeram www.evz.ro, www.animalzoo.ro, www.capital.ro, www.evz monden.ro. De-a lungul carierei sale, Daniela s-a remarcat prin articolele sale documentate, interviuri cu experți medicali și abordarea echilibrată a subiectelor de actualitate din sănătate, nutriție, psihologie și prevenție.
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Citește și:

Ultimele știri

Medicamentul care ar putea schimba tratamentul cancerului pancreatic avansat

Revolution Medicines (RevMed) a anunțat rezultate pozitive în cadrul...

Veniturile actualizate la Înalta Curte. Patru sporuri pentru magistrați. Ce salariu are Lia Savonea

Veniturile actualizate la Înalta Curte. A fost publicată noua...

Vor veni momente frumoase: Cele trei semne care vor atrage norocul de partea lor

Până pe 19aprilie, influența  Berbecului aduce mobilitate intensă și...

Tragedie în lumea sportului. Pilot mort în accident, iar alte șase persoane rănite

O tragedie a avut loc în lumea motorsportului în...

Cum ajută imunoterapia la eliminarea cancerului. Expert: „Este incredibil, pare science fiction”

Cum ajută imunoterapia la eliminarea cancerului. Multe tratamente oncologice,...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Citește și