sâmbătă, ianuarie 23, 2021
Andrada Lăcătuș

Anumite spitale din Capitală vor beneficia de investiții în valoare de 100 de milioane de euro, conform premierului Ludovic Orban. Acesta a anunțat finalizarea contractelor cu Comisia Europeană.

Potrivit Digi24, premierul Ludovic Orban a anunțat recent că 22 de spitale din Capitală vor beneficia de modernizare și dotare cu aparatură medicală specifică, în următorii 7 ani. Bugetul final va atinge 7.5 miliarde de euro din fonduri europene și de coeziune.

În primă fază a proiectului, s-au încheiat contracte cu Comisia Europeană, conform cărora va începe dotarea în 10 spitale din București.

Ludovic Orban susține că, de la începutul pandemiei, Guvernul a pornit o serie de măsuri prin care să obțină finanțări de la Comisia Europeană, necesare modernizării sistemului de sănătate.  Pe această cale, i-a fost acordată suma de 1,27 de miliarde, în prezent, fiind urmată de alte 6,1 miliarde de euro în următorii 7 ani.

Investiția este menită să dezvolte și să modernizeze sistemul de sănătate existent cu aparate, echipamente și alte investiții indispensabile. Suma va reuși să acopere ”absența unor finanțări serioase”, a susținut premierul Ludovic Orban, citat de Digi24.

Finanțarea va începe în 10 spitale din București, ca reacție la situațiile medicale din contextul pandemic actual. În total, este prevăzută finanțarea a 22 de spitale din întreaga Capitală. Bugetul acestei investiții va fi de peste 100 de milioane de euro. Cu această sumă, spitalele vor fi dotate cu aparatură, echipamente și alte investiții utile.

În privința evoluției pandemiei, modernizarea spitalelor reprezintă o șansă în plus pentru bolnavii de Covid-19. Cu toate acestea, nu există informații despre cât de repede va fi rezolvată criza sanitară actuală.