Sari la conținut

OMS: Al treilea val de pandemie va ajunge în Europa în 2021. Iată care sunt prezicerile experților

Organizația Modială a Sănătății prezice că un nou val de coronavirus va ajunge, în Europa, în 2021. Iată care sunt estimările experților despre al treilea val de pandemie.

Potrivit politico.eu, Europa ar putea înfrunta un nou val de pandemie la începutul lui 2021 dacă guvernele repetă greșelile care au inițiat al doilea val de coronavirus.

”Guvernele au omis construirea unei infrastructuri necesare în timpul verii, după ce au reușit să controleze primul val de pandemie”, a susținut reprezentantul OMS, David Nabarro, într-un interviu pentru publicația Solothurner Zeitung.

Guvernele Uniurii Europene trebuie să reziste tentației de a ridica prea devreme măsurile de restricție, susține reprezentantul.

”Acum avem parte de al doilea val. Dacă nu vor construi infrastructura necesară, ne vom lovi de un al treilea val la începutul anului viitor”, a precizat Nabarro.

Europa s-a bucurat temporar de diminuarea cazurilor de Covid-19. Cu toate acestea, rata de infectare a început să crească din nou. Germania și Franța au raportat un număr de aproximativ 33.000 de cazuri, Elveția și Austria au mii de cazuri pe zi, iar Turcia a atins un nou record de 5.532 de infectări, conform Reuters.

Nabarro susține modul în care țările din Asia au gestionat pandemia. Momentan, rata de infectare este scăzută în țări precum Coreea de Sud.

”Populația este foarte implicată. Oamenii au adoptat obiceiuri care pun în dificultate răspândirea virusului. Ei păstrează distanța, poartă masca în mod constant, se izolează când se îmbolnăvesc și respectă măsurile de igienă. De asemenea, protejează grupul cel mai vulnerabil”, a susținut Nabarro.

Reprezentantul OMS a precizat că Asia nu a ridicat măsurile de prevenire foarte repede, ceea ce le-a asigurat victoria împotriva răspândirii rapide a virusului.

”Trebuie să menținem restricțiile până ce valorile scad și continuă să rămână în scădere. Reacția Europei, în fața pandemiei, a fost incompletă”, a completat Nabarro, în privința unui nou val de pandemie.

Andrada Lăcătuș

Andrada Lacatus studiaza actoria, colaboratoare la Teatrul Maior Gheorghe Pastia si indrageste jurnalismul. Acst lucru a facut ca in anul 2020 sa se alature ca redactor echipei editoriale a Doctorului zilei

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel