Sari la conținut

Presa din România, în doliu! S-a stins din viaţă președintele Uniunii Ziariștilor Profesioniști, Sorin Stanciu

  • de
  • ;
doliu
sursa foto: retete si vedete
doliu

Presa din România, în doliu! Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR) a anunțat duminică seara dispariția neașteptată a președintelui Sorin Stanciu.

Personalitate marcantă a jurnalismului românesc, Sorin Stanciu a fost ales în funcția de președinte al UZPR în iulie 2024, el a contribuit decisiv la creșterea vizibilității Uniunii și la implicarea acesteia într-o serie amplă de manifestări, evenimente și proiecte cu impact public.

Sub conducerea sa, UZPR a consolidat rolul de cea mai mare organizație de breaslă din România, reafirmând importanța jurnalismului ca instrument esențial al democrației și al coeziunii sociale.

Citeste si…

Deviza pe care a promovat-o neobosit, „UZPR suntem noi, toți, egali”, a fost mai mult decât un motto – a fost o viziune pe care Sorin Stanciu a pus-o în practică prin încurajarea filialelor, susținerea deciziilor colective și consolidarea legăturilor cu membrii Uniunii din țară și din diaspora, transmite UZPR.

„A militat fără odihnă pentru prestigiul UZPR și pentru menținerea organizației pe coordonatele firești ale unei uniuni de creație și de utilitate publică”, au transmis reprezentanții Uniunii.

Prin dispariția sa, presa românească pierde un lider respectat, iar organizația un om care și-a dedicat întreaga energie consolidării comunității jurnalistice. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Citeste si…

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel