Sari la conținut

Dacă nu mai vezi clar de aproape și trebuie să faci ochii mici pentru a citi ceva, află că poți suferi de această boală. Ce e de făcut, sfatul oftalmologului

Vederea neclară la aproape este principalul simptom al presbiopiei, ne spune medicul Raluca Troi. Ce trebuie să știm despre această afecțiune și care sunt simptomele ce trebuie să ne alerteze.

Presbiopia este o tulburare fiziologică a vederii, care apare după vârsta de 40 de ani, ca reacție a unui proces fiziologic de perturbare progresivă a acomodației ochiului. Acestă tulburare se manifestă prin vedere neclară la privirea obiectelor de aproape. Despre cauzele, simptomele, diagnosticul și tratamentul presbiopiei a povestit pentru Doctorul Zilei, dr. Raluca Troi, medic specialist oftalmolog la Spitalul de Oftalmologie Infosan din București.

Pentru a înțelege presbiopia, trebuie să fim conștienți de ceea ce procesul de acomodație al ochiului. Acomodația reprezintă un mecanism fiziologic prin care ochiul își ajustează puterea dioptrică, în funcție de distanța la care privește.

Prin acomodație, la privirea unui obiect la apropiere, cristalinul se bombează și astfel el suplimentează puterea dioptrică a ochiului, pentru a se putea obține o imagine clară. Această suplimentare a puterii dioptrice începe să scadă după vârsta de 40 ani, deoarece, de acum cristalinul începe să își piardă din elasticitate, iar bombarea lui la apropiere este din ce în ce mai dificilă. Acesta va deveni din ce în ce mai rigid odată cu înaintarea în vârstă, ne-a explicat medicul specialist oftalmolog.

Medicul mai spune și că deficitul acomodativ care apare corespunzător vârstei, va fi compensat sau corectat, cu ajutorul ochelarilor pentru aproape. Datorită rigidizării progresive a cristalinului, deficitul acomodativ se va accentua tot progresiv, iar valoarea corecției optice pentru aproape va fi crescută, de asemenea, progresiv.

          Purtarea ochelarilor de aproape sau de “citit”, cum mai sunt numiți, nu va stopa și nici nu va încetini evoluția presbiopiei, deoarece lentilele folosite pentru vederea de aproape reprezintă doar o substituție a deficitului acomodativ, corespunzator vârstei. Astfel, se explică faptul că o persoană schimba regulat, la aproximativ 2 ani, ochelarii de aproape, ne-a spus dr. Raluca Troi.

Vederea neclară la aproape, principalul simptom al presbiopiei

După vârsta de 40 de ani, pacienții încep să remarce că au o vedere neclară, în ceață, la lucrul de aproape, uneori și cefalee. Pentru clarificarea imaginii, aceștia observă tendința de a îndepărta obiectele. Acest lucru se datoreaza necesarului dioptric mai mare pentru apropiere față de distanță, unde necesarul dioptric e mai mic. Prin urmare, pacientul va îndepărta obiectele ca să vadă mai bine.

Diagnosticul, foarte ușor de stabilit

Diagnosticul se bazează pe anamneză, adică pe ceea ce relatează pacientul, dar și pe un consult oftalmologic simplu.

În ce constă tratamentul:

Tratamentul este reprezentat, bineinteles, de corecția optică pentru aproape. Aceasta se poate face cu ajutorul ochelarilor sau cu ajutorul lentilelor de contact, acestea din urma  fiind  recomandate pacienților care au și alte vicii de refracție.

În cazul în care pacientul prezintă și alte vicii de refracție, atunci ochelarul de aproape va fi ajustat în funcție de acestea. Pacientul va avea două perechi de ochelari, una pentru distanță și una pentru aproape. Există și varianta de a folosi o singură pereche de ochelari, însă aceasta trebuie să prezinte lentile bifocale sau progresive, adica lentile special confecționate, pentru a vedea clar atât la distanță, cât și la apropiere. Acesta categorie de persoane prezintă nevoia unei corecții optice pentru viciul de refracție de fond, dar și nevoia corecției pentru apropape, datorită suprapunerii presbiopiei, ne-a mai explicat medicul specialist oftalmolog.

Dr. Raluca Troi spune că există și situația în care un pacient cu miopie ajunge să citească fără ochelari la aproape. Acest lucru se întâmplă atunci când valoarea miopiei este egală sau cvasiegală cu cea a presbiopiei, acestea fiind corectate prin dioptrii de semne contrare.

Practic, dioptria cu minus necesară pentru corecția miopiei, ajunge să “anuleze”  temporar, dioptria cu plus necesară pentru corecția presbiopiei, iar pacientul citește fără ochelari. Dar, să nu uităm că aceasta nu este o condiție permanentă, valorile dioptrice pot fluctua de ambele părți, iar consultul oftalmologic trebuie făcut periodic, a mai spus specialistul.

Totodată, medicul ne-a spus și că un caz particular îl reprezintă persoanele în vârstă, care dezvoltă progresiv, o cataractă,  adică o opacifiere a cristalinului. Această cataractă poate deveni miopigenă, adică generatoare a unui anumit grad de miopie.

În această situație, pacienții nu mai pot fi ajutați de ochelari, ei au acuitate vizuală mai scăzută, văd în ceață, datorită cristalinului opacifiat, care în mod normal trebuie să fie transparent. Însă, datorită miopiei induse, acești pacienți observă o ameliorare relativă a clarității vederii la aproape, fără să mai folosească vechea pereche de ochelari. Nu vorbim aici, desigur, de cazurile avansate de cataracta, ci vorbim de cazurile de cataracta incipientă, uneori  spre medie. De aceea, unii pacienți relatează ca bunicul/ bunica a folosit ochelari de aproape, însă de la o vreme citește fără ochelari, ziarul, de exemplu, a încheiat medicul de la Spitalul de Oftalmologie Infosan.

În încheiere, medicul spune că persoanele care au cataractă trebuie să știe că aceasta se poate opera, cristalinul cataractat poate fi înlocuit cu unul artifical. Iar dacă nu vor să folosească ochelari, ei pot opta pentru un cristalin artificial multifocal, care îi va ajuta să vadă clar atât la distanță, cât și la apropiere.

Doctorul zilei whatsapp channel

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si: