Sari la conținut

Președintele CNAS și reprezentanții APMA au discutat despre posibilitatea finanțării superioare a ambulatoriului de specialitate

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Vasile Ciurchea, s-a întâlnit cu reprezentanţii Asociaţiei Profesionale a Medicilor de Ambulator (APMA), în cadrul întrevederii fiind discutate chestiuni legate de finanţare şi pregătirea viitorului Contract Cadru pentru anii 2020-2021, informează APMA, prin intermediul unui comunicat.

„Scopul întâlnirii a fost discutarea problemelor ambulatoriului de specialitate prin prisma finanţării şi a pregătirii viitorului Contract Cadru pentru anii 2020-2021 şi a normelor sale de aplicare. Referitor la problema finanţării, dl. Preşedinte Vasile Ciurchea şi-a anunţat intenţia de a duce valoarea punctului pe servicii la o valoare similară celei aplicate în cazul MF (Medicinei de Familie), dar cel mai probabil la proxima rectificare bugetară”, a precizat sursa citată.

Potrivit APMA, în ceea ce priveşte viitorul Contract Cadru s-a discutat despre necesitatea finanţării superioare a ambulatoriului de specialitate, „cel puţin la nivelul Medicinei de Familie”.

„Preşedintele Ciurchea a agreat această idee, dar corelată cu un control mai strict al serviciilor raportate si al necesităţii acestora”, se mai arată în comunicat.

Printre temele abordate s-au mai numărat: raportarea zilnică, nu lunară, a serviciilor prestate; DES (Dosarul Electronic de Sănătate) va deveni obligatoriu, probabil începând cu noul Contract-Cadru 2020-2021; posibilitatea eliminării plafoanelor la paraclinic şi a graniţelor interjudeţene, simultan cu introducerea unor limitări în repetarea investigaţiilor efectuate.

„Pentru transpunerea solicitărilor furnizorilor şi a intenţiilor CNAS într-o forma coerentă, în cursul lunii septembrie se va organiza, la iniţiativa CNAS, o masă rotundă la care să participe reprezentanţi ai CNAS, MF, APMA, Palmed, CMR, MS. În perioada următoare CNAS aşteaptă propunerile APMA pentru noul contract cadru şi Normele de aplicare a acestuia”, se mai arată în comunicat.

Delegaţia APMA a fost formată din dr. Cosmin Alexandrescu, preşedinte, dr. Alina Mîndroiu, vicepreşedinte, şi dr. Mathilda Zăvoianu, membru al asociaţiei.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel