Din cuprinsul articolului
În acest moment, România nu dispune de un sistem centralizat de programări, gestionat de Casa de Asigurări de Sănătate, ca furnizor de servicii, ca plătitor al acestor servicii. În acest context, președintele CNAS, Horațiu Moldovan, a promis că această situație se va rezolva într-un timp foarte scurt.
Horațiu Moldovan, președintele CNAS, a anunțat, într-o intervenție la Digi 24, că CNAS va pune la dispoziția populației, la dispoziția pacienților, o astfel de platformă, foarte simplă, de programări.
Horațiu Moldovan, despre planul plan de măsuri de eficientizare a cheltuielilor sistemului sanitar

În opinia sa, o bună parte dintre măsurile care sunt avute în vedere în vedere în acest plan de măsuri de eficientizare a cheltuielilor sistemului sanitar sunt, de fapt, măsuri de reorganizare din temelii mai ales a activității spitalicești.
„Noi ceea ce putem să facem ca și plătitor, ca și finanțator, asigurator casa de asigurări de sănătate, putem și facem noi mecanisme financiare în special pentru spitale, astfel încât să stimulăm concurența reală între spitale inclus”, a spus Horațiu Moldovan.
Președintele CNSAS a adus în discuție măsurarea gradului de satisfacție a pacientului pe care îl avem la ora actuală în România la nivelul spitalelor. La externare, în prezent, unii pacienți primesc câte un SMS, prin sondaj, astfel încât să poată oferi un feedback referitor la condițiile din spital, în legătură cu eventualele foloase necuvenite care le-ar fi putut fi cerute, și altele.
Acest mecanism de feeedback al pacientului va fi extins la absolut toate categoriile de asistență medicală. Și la medicul de familie, și la medicul din ambulatoriul de specialitate, cât și la farmacie, astfel încât în momentul în care se va valida un serviciu de către medic, de către farmacist, la eliberarea rețetei sau acordarea dispozitivului medical, pacientul va primi un SMS sau un e-mail, în care va avea și un link prin care poate să-l acceseze și să dea un feedback să completeze un scurt formular, un scurt chestionar, care poate să ajungă atât la Casa de Asigurări de Sănătate, sau pe nivele de competență sau de respectare a secretului, și la furnizorul de servicii medicale și poate să ajungă și la medic.
„Sunt formulare care au întrebări foarte simple legate de complianța la tratament, de aderență la tratament, astfel încât să transparentizăm acest aspect din relația medic-pacient, iar acesta nu este singurul lucru de ordin general pe care pe care-l facem”, a precizat președintele CNAS.
Horațiu Moldovan: Pacientul navighează foarte greu de la un specialist la altul
„Am discutat în spațiul public, pentru că am lansat de câteva săptămâni această idee și mă bucur tare mult că avem un grad foarte mare de acceptare în general a tuturor măsurilor, dar această măsură e una foarte ieftină e și o măsură care pune ordine sau să spunem rânduială în sistemul sanitar”. În momentul de față, pacientul navighează foarte greu de la un specialist la altul, de la un spital la altul, de la medicul de familie la ambulator, nu găsește loc la laboratorul de analize, la laboratorul de imagistică, a recunoscut președintele CNAS.