PREVENȚIA este crucială, când vorbim de bolile grave. Afecțiunile CARDIACE, AVC-ul și hipertensiunea, principalele cauze ale MORTALITĂȚII în România

Studiu: Prevenirea bolilor şi controlul de rutină se fac în mediul privat

9 din 10 unităţi medicale care au capacitatea de a asigura prevenirea afecţiunilor sunt private. O analiză a evoluţiei mediului privat arată că segmentul medical – clinici, cabinete, centre de imagistică – care oferă consultaţii, analize şi ecografii specifice controlului de rutină, indică o creştere de cinci ori în ultimii 10 ani.

Astfel, ponderea unităţilor medicale private cu potenţial de prevenire a afecţiunilor a ajuns la 87%, de la 60% cât era în anul 2006. Creşterile sunt spectaculoase pentru centrele medicale de specialitate şi cele de medicină generală, dar şi pentru cabinetele de acest tip.

Ponderea lor este de 94, respectiv 97 de procente, unele tipuri fiind exclusiv în mediul privat. Medicina de familie, esenţială pentru funcţionarea eficientă a sistemului medical este, dacă putem spune aşa, aproape în totalitate privată. Spun asta pentru că vorbim de 99%. La fel se întâmplă şi în cazul stomatologiei. Cu greu mai găseşti un cabinet de stat. Această realitate a însemnat ani întregi de proiecte şi de investiţii, un cumul de viziune şi un obiectiv clar: acela de a oferi populaţiei servicii de calitate, un act medical responsabil, fără timpi de aşteptare, susţine Cristian Hotoboc, preşedintele PALMED – Patronatul Furnizorilor de Servicii Medicale Private.

Potrivit World Life Expectancy, cele mai frecvente cauze ale mortalităţii, în România, sunt: afecţiunile cardiace, atacul cerebral, cancerul de plămâni (locul 15 în lume), afecţiuni ale ficatului, gripa şi pneumonia, hipertensiunea arterială şi cancerul mamar. Cele din sfera cardiovasculară au o pondere de aproape 60%. Prin urmare, prevenirea şi politicile susţinute în acest sens se impun. Lipsa lor face ca România să coboare constant în topul speranţei de viaţă, chiar dacă aceasta creşte.

În anul 1960, eram pe locul 38 în lume, cu 65,5 ani, pentru ca în 2017 să coborâm pe 90, cu 75 de ani. Pe primul loc este Hong Kong, cu 84,4 ani. Din acest punct de vedere, sistemul medical funcţionează ca un tot unitar, în sensul în care cele două structuri – public şi privat – se completează în asigurarea de asistenţă medicală continuă, într-un timp cât se poate de scurt. Este de dorit ca factorii de decizie să înţeleagă felul în care merge sistemul pentru a-l ajuta cu legi coerente, în favoarea pacientului.

Există tot timpul o serie de momente în care suntem puşi în competiţie fără să ne dorim acest lucru. Dacă ne gândim la contractare, la negocierea tarifelor şi chiar la stabilirea politicilor financiare şi de salarizare, vedem că viziunea diferă faţă de practică. Încheiem Contractul-Cadru pe ultima sută de metri, cu prevederi care se tot schimbă, tarifele rămân blocate în trecut punându-ne deseori, pe toţi, în situaţii extrem de greu de gestionat, presiunea impredictibilităţii este copleşitoare, iar discriminarea celor două tipuri de furnizori se accentuează cu fiecare decizie din zona de salarizare.

Ori acestea nu fac decât să îngreuneze buna funcţionare şi, evident, parcursul pacientului. Poate şi acesta este un motiv pentru care controalele şi analizele indicate pentru prevenirea afecţiunilor îşi găsesc cu greu loc în rutina populaţiei, completează Cristian Hotoboc.

În ceea ce priveşte factorii de risc, a căror pondere ar putea să scadă prin informare constantă şi campanii de prevenire eficiente, la scară naţională, valorile cele mai ridicate revin consumului de alcool şi de tutun. Suntem pe locul 10 în lume la consumul de alcool, iar cele mai multe studii din domeniu indică faptul că o treime din populaţie fumează.

Ponderea personalului medical din sistem oglindeşte această realitate. În ceea ce priveşte medicii, 4 din 10 lucrează în mediul privat, incluzând aici medicii de familie, dar nu stomatologii. 33,4 % din personalul mediu activează în mediul privat, de la 12,35 %, în anul 2005. Totuşi, există anumite tipuri de unităţi medicale în care statul domină în continuare mediul privat, de exemplu spitalele (65% sunt proprietate publică), ori segmentele cu activitate specifică, cum ar fi centrele de transfuzie, preventoriile, sanatoriile TBC şi cabinetele medicale din instituţiile de învăţământ.