miercuri, octombrie 27, 2021

Previziunea care ne dă fiori. Ce urmează să se întâmple după pandemia de coronavirus. „Asistăm la nașterea lumii post COVID, în care oamenii se tem unii de alții”.

Astrologul Abhigya Anandeste este un

adolescent din India, în vârstă de 15 ani, care a uimit o lume întreagă, după ce a prezis pandemia de coronavirus, încă din anul 2019. Adolescentul indian este cel mai tânăr absolvent al filosofiei hinduse, cunoscută sub numele de Vastu Shastra.

Previziunea care ne dă fiori. Ce urmează să se întâmple după pandemia de coronavirus

Acesta declara, în noiembrie 2019, că o boală se va răspândi până în aprilie 2020, iar China va fi una dintre cele mai afectate țări.

„O boală se va răspândi în întreaga lume, din noiembrie 2019 până în aprilie 2020. Și China va fi o ţară foarte afectată”.

Tânărul astrolog susține, de asemenea că virusul va dispărea abia pe 5 septembrie 2020. După ce va începea să scadă în intensitate din data de 31 martie, conform marca.com.

Abhigya Anand susține că prezicerea lui este de natură astrologică. E vorba de o conjuncţie între planetele Jupiter şi Saturn. Se spune că ciuma care a pus  stăpânire pe Europe în secolului XIV a fost provocată de o conjuncţie între Jupiter, Saturn şi Platon.

Predicție înfiorătoare. „O foamete va cuprinde întreaga planetă”

Acum, Abhigya Anandeste a făcut alte previziuni. Tânărul susține că, după ce omenirea va scăpa de pandemie

într-un final, fericirea nu va fi deplină din cauză că o altă tragedie îi va lovi pe oameni. Și anume, foamea mondială.

Acest lucru ar urma să se întâmple până în decembrie 2021, potrivit presei internaționale.

În ultimul video publicat pe rețelele sociale, „copilul profet din India”, așa cum este cunoscut în presa mondială, a atras atenția asupra perioadei noiembrie 2020- noiembrie 2021. Acesta consideră că lumea post COVID poate duce la distrugerea civilizației.

„Conform astrologilor, începând din noiembrie 2020 și până în noiembrie 2021 va fi un dezastru. Nu se știe dacă o prăbușire economică,

un război sau pandemia se va intensifica.

Saturn și Jupiter vor intra în conjuncție și, de fiecare dată când s-a întâmplat acest lucru au avut loc dezastre. Ultima dată când aceste planete au fost așa aproape a fost acum 400 de ani.

Asistăm la nașterea lumii post COVID, în care oamenii se tem unii de alții și există riscul să ne deconectăm complet refuzând să mai intrăm în contact cu oamenii, ceea ce ar putea duce la distrugerea civilizației.

Asistăm mai mult la o pandemie de frică decât la o pandemie de COVID. Și ar trebui să începem să transmitem speranța tuturor, decât ce facem acum, când transmitem

frica și nesiguranța semenilor noștri”, a declarat Abhigya Anand.


Cine este Abhigya Anand?

În vârstă de 15 ani, Abhigya Anand este cel mai tânăr adept al filosofiei hindusă cunoscuta sub numele de Vastu Shastra. Pregătirea copilului indian a început cu niște cursuri avansate de la o vârstă fragedă, iar la vârsta de șapte ani a vizitat temple în India și a studiat una dintre cele mai vechi limbi din lume, sanscrita.

La vârsta de 10 ani s-a înscris la cursuri de astrologie după ce a văzut un afiș care le făcea publicitate. Inițial, existau anumite îngrijorări de faptul că nu ar avea maturitatea necesară pentru a asimila cunoștințele necesare având în vedere vârsta lui. Cu toate acestea, însă, nu i-a luat mult timp să iasă în evidență, în situându-se mereu în topul clasei sale.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor.

Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Ultimele stiri