Sari la conținut

Previziuni sumbre la Sănătate: ”Nu sunt bani suficienți nici pentru salarii, nici pentru programe pentru sănătate”

Sursă foto: arhiva doctorulzilei.ro
Ministerul Sănătății

Premierul Ludovic Orban a declarat joi că nu sunt bani suficienţi pentru a încheia anul nici în ceea ce priveşte programele de sănătate şi nici în ceea ce priveşte bugetul CNAS.

„Rezultatul la rectificare va fi o evaluare a necesităţilor care vor fi identificate de domnul ministru împreună cu echipa sa. Încă nu vă putem spune o cifră. Cert este că nu sunt bani suficienţi pentru a încheia anul nici pe programe de sănătate, nici în ceea ce priveşte bugetul Casei. Şi aşa, evident, nu sunt bani de salarii”, a precizat Orban, într-o conferinţă de presă la MS, unde a participat la preluarea mandatului de ministru al Sănătăţii de către Victor Costache.

Ministrul Sănătăţii a subliniat, în context, că este necesară găsirea unei soluţii pentru o rectificare bugetară pozitivă, fiind necesară suma de aproximativ 4 miliarde de lei. În replică, premierul Orban a răspuns: „Fiţi liniştit, domnule ministru, că deja am vorbit cu ministrul Finanţelor (despre rectificarea bugetară – n.r.), scrie Agerpres.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel