Sari la conținut

Prezenţa polipilor, indiciu esenţial în diagnosticul cancerului de colon. Stadiile cancerului colorectal

Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei

Cancerul colorectal este din ce în ce mai frecvent întâlnit la ora actuală în practica medicală, atrag atenţia specialiştii. La nivel global, acest tip de afecţiune oncologică este a treia ca frecvență în rândul bărbaților și a doua la femei.

Printre factorii de risc ai cancerului de colon, se numără obezitatea, sedentarismul, moștenirea genetică, fumatul, excesul de alcool, dietele bogate în alimente hipercalorice și grăsimi, fără fibre.

Prezenţa polipilor, indiciu esenţial în diagnostic

“Există și boli care predispun la patologie malignă precum rectocolita ulcerohemoragică, polipoza rectocolonică familială, boala Crohn.

Pacienții cu aceste afecțiuni ar trebui să se investigheze frecvent și cei mai mulți o fac. În cazul polipilor colonici și rectali, un gastroenterolog bun îi biopsiază și îi urmărește din 6 în 6 luni ca să vadă dacă nu devin displazici, adică dacă nu își dezorganizează arhitectura intrinsecă și devin tumori maligne.

Dar există și gastroenterologi care decid că trebuie scoși în timpul procedurii endoscopice: polipii se pot rezeca în timpul colonoscopiei. Dacă nu se pot scoate pe cale gastroenterologică – și aici vorbim de polipi care au bază de implantare largă-, atunci este indicată intervenția chirurgicală, mai ales la polipii cu displazie severă.

Cei de gradul 3 se consideră a fi displazie preneoplazică, care se poate transforma în adenocarcinom. În astfel de situații, chirurgii intervin și realizează excizia completă, astfel ca pacientul să nu facă boala malignă”, explică medicul chirurg Ștefan Tucă, specialist care operează frecvent cancere de colon.

Potrivit medicului, cancerul colorectal se poate trata cu succes prin chirurgie dacă este depistat în stadiu incipient. Condiția este ca orice persoană cu vârsta peste 45 de ani să meargă regulat la medic și să facă anumite investigații, precum cele de fecale sau colonoscopia, la recomandarea specialistului gastroenterolog. Dacă acesta depistează anumite formațiuni tumorale, chirurgia este soluția.

Stadiile cancerului colorectal

  • Stadiul 0, cunoscut şi sub denumirea de carcinom in situ, este depistat în fazp incipentă, fiind localizat la nivelul mucoasei;
  • Stadiul I– cancerul invadează submucoasa sau stratul muscular;
  • Stadiul IIA – cancerul invadează stratul muscular, până în ţesuturile invecinate din spaţiul intraperitoneal;
  • Stadiul IIB – tumora invadează organe sau structuri din spaţiul intraperitoneal;
  • Stadiul IIIA – cancerul invadează stratul muscular şi se răspândeşte la 1-3 ganglioni limfatici;
  • Stadiul IIIB – cancerul invadează peritoneul visceral sau organele învecinate şi se răspândeşte la 1-3 ganglioni limfatici;
  • Stadiul IIIC – tumora se răspândeşte la 4 sau mai multi ganglioni limfatici;
  • Stadiul IV, cunoscut şi sub denumirea de cancer avansat – tumora se răspândeşte la organe îndepărtate.

Simptome alarmante

  • Tulburări de tranzit intestinal (diaree sau constipaţie)
  • Crampe sau dureri abdominal
  • Senzaţie de balonare
  • Prezenţa sângelui în scaun şi sângerare rectală
  • Apatie şi oboseală, ca urmare a anemiei
  • Scădere semnificativă în greutate.
Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel