Din cuprinsul articolului
În celebrul scandal Buhnici, când toată lumea l-a acuzat pentru vorbele dure rostite, Marina Almășan a fost cea care a sărit să îi ia apărarea, decizie pe care a regretat-o cu vârf și îndesat.
Vedeta TV și-a cerut public scuze în fața tuturor femeilor pe care le-a jignit cu mesajul său de susținere a lui Buhnici, pe care nu l-a cântărit prea bine înainte de-al face public. Almășan mărturisește că a făcut un moment de introspecție, când a realizat ce au simțit multe femei prin declarația ei.
„După lecturi repetate, care mi-au provocat stări alternative de greaţă, mea culpa’, tristeţe, regret, silă, revoltă etc, am apelat, în final, la un instrument neaşteptat. Salvator. Am închis ochii şi mi-am imaginat că sunt… supraponderală. Că sunt fix acelaşi om, cu acelaşi chip, cu acelaşi trecut, aceeaşi meserie, aceleaşi năzuinţi, aceeaşi dragoste de părinţi, copii şi oameni în general, doar că sunt …grasă. Nu grasă, FOARTE grasă.
Şi tot cu ochii închişi, am încercat să trăiesc’ puţin viaţa unei astfel de femei. Faptul că nu reuşeşte să poarte niciodată rochiile care i-ar plăcea, faptul că lumea în jur se uită chiorâş la ea iar unii ghiolbani chiar o ironizează, faptul că, ori de câte ori se priveşte în oglindă, oftează, iar când priveşte spre colegele sale de birou, mult mai suple, oftează din nou.
Am încercat să-mi imaginez câtă suferinţă îi produce orice activitate căreia trupul i se împotriveşte şi cât de tare o doare, văzând cum bărbatul iubit şi căruia nu-i poate reproşa nimic, nicidecum infidelitate, se mai uită lung, pe furiş, la cate-o asistentă tv sau câte-o copertă glossy’, a scris Marina Almăşan pe blogul ei.
Jurnalista a susţinut că nu a intenţionat să facă rău.
„Am stat cu ochii închişi câteva minute bune…. După ce am considerat că am intrat în pielea (dar mai ales în mintea) unei astfel de femei, am recitit discursul lui Buhnici şi, mai mult, editorialul meu. Şi abia atunci AM ÎNŢELES. Am înţeles şi nu mi-a căzut bine deloc, căci am înţeles cât de inabilă am fost în a-mi exprima o opinie şi câtă confuzie a creat asocierea acesteia cu acea poziţie abjectă a necunoscutului mie jurnalist.
Şi m-am simţit deodată atât de prost faţă de femeile acelea pe care, fără să realizez, le-am rănit, în dorinţa primară de a amenda eu însămi, de fapt, o categorie foarte restrânsă a lor – cea a piţipoancelor supraponderale care se îmbracă provocator de indecent. Dar nu, n-am punctat suficient de clar acest lucru.
Şi iată cum eu, cea despre care aveam părerea că nu ştie să facă rău, a răscolit, folosind o mână de cuvinte, sufletele atât de sensibile la acest subiect, ale unei categorii de femei pe care mintea mea, de fapt, o exclusese’, a continuat ea.
Marina Almăşan a susţinut că a reacţionat în apărarea lui George Buhnici deoarece era revolată că un jurnalist este amendat pentru „exercitarea dreptului la propria opinie’.
„Ştiu că acest nou editorial al meu le va părea unora un semn de slăbiciune. Alţii îl vor ignora, căci el le taie dreptul de a mă mai lovi. Eu cunosc foarte bine lecţia orgoliului şi nu doresc să-i devin acestuia sclav. Orgoliul poate conduce la autodistrugere’ – spunea scriitorul antic Esop. De aceea mi se pare firesc nu atât să mă justific (pentru că, qui s excuse, saccuse’), cât să-mi cer iertare faţă de acele femeile plinuţe care au fost atât de afectate de poziţia mea insuficient cântărită.
Da, am reacţionat la atacarea jurnalistului Buhnici fără a mă concentra prea mult pe spusele lui (recitindu-le, am realizat dezastrul!)! ci fiind pur şi simplu revoltată că un ziarist a fost amendat pentru exercitarea dreptului la propria opinie. Am fost, aşa cum am spus în acel blestemat editorial, OARECUM avocatul diavolului’ ; şi iată că diavolul m-a ademenit în mlaştina sa…
Am anunţat, aşadar, diavolul că reziliez contractul cu el, că-i cer daune morale pentru că m-a sedus şi, ca să închei simetric cu însuşi motivul acestui editorial: îmi cer iertare pentru rănile provocate involuntar. Acest cuvânt am să vă rog să îl reţineţi: INVOLUNTAR”, a conchis ea.
