Primarul General Gabriela Firea anunta ca activitatea directiei de Relatii cu Publicul a Primariei Capitalei se suspenda timp de o saptamana.
Potrivit comunicatului oficial al Primăriei București, cetatenii se pot adresa institutiei in scris, prin e-mail sau telefon.
Primarul General solicita Comitetului National pentru Situatii Speciale de Urgenta luarea unor masuri suplimentare pentru diminuarea raspandirii virusului COVID-19.
Maine, 11 martie, va fi convocata o sedinta de consiliu de indata, pentru alocarea a aprox. 1 milion de euro, necesari achizitionarii de aparatura medicala, costume de protectie si alte materiale sanitare destinate spitalelor, serviciului de Ambulanta, DSP si IGSU
Primarul General Gabriela Firea a declarat: „Cazurile confirmate de coronavirus in Capitala m-au determinat sa iau masuri speciale in ceea ce priveste activitatea primariei si sa propun de asemenea un set de masuri care ar trebui sa fie luate cat mai rapid, la nivel national, pentru prevenirea raspandirii acestui virus de tip nou.
Dat fiind faptul bolnavii de COVID-19 au intrat in contact cu zeci de persoane care, la randul lor, au avut interactiune cu alte zeci de persoane trebuie sa actionam impreuna acum, pana nu este prea tarziu.
Cu totii suntem parte a acestei actiuni si doar impreuna vom reusi sa stopam sau sa diminuam epidemia: Guvern, ministere, primarii, consilii locale, mediul privat, cetateni.
Trebuie să colaborăm cu toții fie că suntem autorități centrale, autorități locale, mediu privat sau cetățeni. Este momentul să dovedim solidaritate, responsabilitate și acțiune. Nu este momentul nici să pasăm vina unul către celălalt și nici să așteptăm să facă alții ceea ce putem și noi să facem.
De maine, activitatea directiei de Relatii cu Publicul a Primariei Capitalei, audientele, activitatea comisiilor tehnice se suspenda timp de o saptamana, potrivit Direcției de Presă a PMB.
Acest lucru nu inseamna ca Primaria Capitalei se inchide pentru cetateni, acestia se pot adresa institutiei, in scris, sau prin e-mail la adresa [email protected], iar pentru orice informatie sau sesizare, acestia au la dispozitie telverde 0800.800.868.
Accesul vizitatorilor va fi limitat adica va fi permis doar in caz de urgenta.
De asemenea, activitatea directiilor din Primarie se va desfasura cu jumatate din personal, incepand de maine, prin alternare, o saptamana cu o saptamana, in functie de necesitati si in functie de specificul activitatii.
Inclusiv la Primaria Capitalei, avem o colegă care a fost astazi depistata cu COVID-19. In acest moment este internata împreună cu soțul său și fiul său la Spitalul „Victor Babeș”.
Toti colegii de birou ai acestei doamne vor fi de urgenta testati de DSP, iar zona unde se află respectiva direcție a fost dezinfectata cu un aparat cu nebulizare, cu un dezinfectant de nivel foarte înalt”.
Avand in vedere ca in continuare intra in tara, inclusiv in Bucuresti, zeci, sute de romani din Italia, zona europeana cea mai afectata, dar si din Spania, unde este un numar mare de imbolnaviri, primarul Capitalei propune Comitetului National pentru Situatii Speciale de Urgenta urmatoarele masuri:
Anuntarea suspendarii cursurilor in scoli, precum si inchiderea creselor si a gradinitelor pana dupa vacanta de Paste (adica 21 aprilie) fiind cunoscut, inca de pe acum, ca nu vor fi deschise scolile, cadrele didactice si conducerile unitatilor de invatamant se vor mobiliza pentru predarea online sau video, in functie de posibilitatile tehnice.
Fac apel la toti cei care sunt responsabili, ca impreuna, Ministerul Educatiei, inspectoratele scolare, primariile, consiliile locale, conducerile unitatilor de invatamant, sa asiguram suportul pentru toate unitatile de invatamant, astfel incat profesorii sa poata sa predea elevilor in aceasta perioada, pe suport online sau video.
Este important sa nu oprim educatia, ci sa oprim raspandirea coronavirusului.
Pentru parintii sau/si rudele care vor sta acasa cu copiii, sa se ia masuri guvernamentale pentru sprijinirea angajatorilor la care acestia lucreaza, astfel incat sa permita acestor salariati sa lucreze, in mod legal, de acasa.
Salut initiativa colegilor mei din Parlament pentru modificarea Codului Muncii.
In legatura cu organizarea evenimentelor, s-a anuntat in weekend anularea celor care presupun participarea a mai mult de 1.000 de persoane. S-a inteles astfel ca se pot organiza evenimente cu 800-900 de persoane. NU este bine. Nu este o masura buna nici pentru actori, nici pentru personalul organizatorilor si cu atat mai mult nu este sigur pentru spectatori. PMB a suspendat toate spectacolele teatrelor si institutiilor de spectacol administrate de Primaria Capitalei.
De exemplu, in momentul in care s-a anuntat ca vor fi interzise toate evenimentele la care participa peste 1000 de persoane, foarte multi organizatori s-au grabit sa se adreseze DSP, inclusiv DSP Bucuresti, sa solicite aprobarea de evenimente cu 800-900 de persoane. Va spun cu toata responsabilitatea ca pericolul este acelasi. Intr-o sala de teatru de 1000 de locuri, daca vinzi 700-800 de bilete, pericolul este acelasi. Trebuie sa intelegem ca anumite pierderi financiare inregistrate acum pot fi recuperate, dar o boala netratata la timp sau un virus nestapanit la timp sunt mult mai periculoase.
Consider ca o astfel de decizie trebuie sa dea si Ministerul Culturii pentru institutiile din subordinea sa.
Nici vanzarea unui numar mai mic de bilete nu cred ca este o masura suficienta.
Rog ca si Ministerul Culturii sa procedeze la fel, iar managerii institutiilor din subordine, de exemplu Teatrul National si Opera Nationala sa participe la efortul comun de prevenire a raspandiri coronavirusului. Este mult mai important sa prevenim si mult mai util decat sa tratam apoi un numar mare de bolnavi.
Limitarea accesului vizitatorilor in institutiile publice.
Maine vom organiza o sedinta de CGMB de indata pentru ca avem nevoie de bani pentru solicitarile spitalelor din subordine, dar si din partea IGSU, Ambulanta Bucuresti- Ilfov, DSP Bucuresti atat aparate, kituri, combinezoane de protectie, masti, manusi, tratamente. Venim in sprijinul institutiilor noastre, dar si in sprijinul insitutiilor care sunt in subordinea Guvernului pentru ca in acest moment nu trebuie sa mai fie o diferenta intre institutii, trebuie sa punem umarul in depasirea acestei situatii care in acest moment nu este grava, dar poate deveni daca nu suntem constienti de pericolele care ne pandesc.
Aproximativ 5 milioane lei din fondul Primariei Capitalei vor fi aprobate maine, sper in CGMB, la rectificare, pentru a putea achizitiona tot ce este necesar in aceasta perioada, atat pentru institutiile din subordinea PMB, cat si pentru cele din subordinea Ministerului Sanatatii care ne-au solicitat ajutorul.