Sari la conținut

Primul focar de covid-19 din acest an, într-un spital de psihiatre din România

barbat infectat cu Covid
Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei
Cazul unui pacient infectat cu COVID timp de 613 zile

Din cuprinsul articolului

Conform reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică Buzău, 12 pacienţi intrernaţi în Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Săpoca au fost diagnosticaţi în aceste zile cu infecţie cu coronavirus, acesta fiind primul focar de acest timp înregistrat în judeţul Buzău în ultimele luni bune.

Pacienţii care au afecţiuni psihice nu au prezentat simptome specifice bolii la internare, ci ulterior. Ei prezintă în special febră şi stare de slăbiciune. Cu toţii au fost transportaţi într-un pavilion care a funcţionat şi pe perioada pandemiei drept spaţiu în care erau trataţi bolnavii cu COVID.

Măsuri specifice perioadei de pandemie

Urmare a acestei situaţii, autorităţile medicale au impus o serie de măsuri, specific perioadei de pandemie. Toate cadrele medicale din spital sunt obligate să poarte mască în timp ce aparţinătorii sunt supuşi unui triaj epidemiologic riguros iar numărul vizitatorilor a fost limitat. De asemenea, orice persoană care intră în spital este obligată să poarte mască şi halat de unică folosinţă.

Conform reprezentanţilor DSP, în judeţul Buzău se înregistrează un trend ascendent în ceea ce priveşte infectările cu coronavirus.

”Desi COVID – 19 nu mai reprezintă urgenţă de sănătate publică şi avînd în vedere faptul că SARS CoV 2 continuă să circule, fiind posibila apariţia unor noi variante, este necesară continuarea supravegherii epidemiologice. Astfel, DSP Buzău continuă atât supravegherea cât ţi monitorizarea evoluţiei epidemiologice a noului coronavirus”, au transmis reprezentanţii DSP Buzău pentru News.ro

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel