vineri, septembrie 11, 2026
20.1 C
București

Premieră medicală națională. Primul transplant de inimă după declanșarea crizei pandemice

Premieră medicală națională. Primul transplant de inimă după declanșarea crizei pandemice

În plină criză sanitară mondială și națională, e timpul să ne bucurăm și de o veste bună. Joi, 28 ianuarie 2021, echipa coordonată de prof. dr. Horațiu Suciu-Șeful Institutului de Boli Cardiovasculare și Transplant din Târgu Mureș a a reușit primul transplant de cord din acest an din România.

„Este vorba de primul transplant efectuat după declanșarea crizei pandemice. Fapt datorat unei echipe multidisciplinare care, în pofida aparențelor, (încă mai) crede că medicina de performanță poate fi efectuată și în România”, a declarat prof. dr. Horațiu Suciu, potrivit msnews.ro.

Citeste si…

Primul transplant de inimă după declanșarea crizei pandemice. Intervenția chirurgicală a durat 4 ore

Cordul a fost prelevat la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. N.Oblu” din Iași, de o echipă de la Clinica de Chirugie Cardiovasculară Târgu Mureș (condusă de dr. Marius Harpa). Donatorul a fost un bărbat în vârstă de 42 de ani, care a suferit un traumatism craniocerebral şi a intrat în moarte cerebrală (a fost fost prima prelevare din acest an la Iaşi).

Din cauza condițiilor speciale de zbor, cordul a fost transportat în Târgu Mureș de o echipă a Eurotransplant din Belgia. Belgienii au venit la Iași pentru a preleva plămânii donatorului, deoarece aveau posibilitatea să realizeze acest transport umanitar în condiţii de maximă siguranţă şi rapiditate.

Citeste si…

Inima a ajuns la Institutul Inimii Târgu Mureș la ora 14.30 și intervenția chirugicală, efectuată de o echipă condusă de prof. dr. Horațiu Suciu s-a încheiat cu succes după mai bine de 4 ore (la ora 18.45).

„Receptorul cordului este un pacient în vârstă de 42 de ani din județul Sibiu, aflat de aproximativ 2 ani pe lista de așteptare. Și aflat într-o stare avansată de insuficiență cardiacă, deasupra resurselor terapeutice convenționale. Evoluția postoperatorie este favorabilă, pacientul transplantat fiind într-o stare excelentă”, a mai spus prof. dr. Horațiu Suciu, potrivit sursei citate.

Alecu Carmen
Alecu Carmenhttps://www.doctorulzilei.ro/author/carmen-alecu/
Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Citește și:

Ultimele știri

Un supliment popular pentru concentrare ar putea scurta viața, avertizează cercetătorii

Tirozina, un aminoacid prezent în mod natural în alimente...

Noua regulă privind gradul de handicap, în vigoare din 4 septembrie. Ce se schimbă

Persoanele adulte nemulțumite de gradul de handicap stabilit prin...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Lucrările la Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant avansează într-un ritm accelerat

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, anunţă că şantierul viitorului Institut...

Accident terifiant cu 11 victime pe un drum intens circulat din centrul ţării

Două maşini s-au ciocnit, joi, în judeţul Mureş, 11 persoane...

Speranță pentru pacienții oncologici. CNAS asigură accesului neîntrerupt pentru tratamente

Speranță pentru pacienții oncologici din România: Casa Națională de...

Citește și