Categories: Expertul zilei

Ai probleme cu genunchii? Cum poți rezolva durerile atroce pentru cea mai mare articulație a corpului uman

Ai probleme cu genunchii? Află care este sfatul medicului ortoped, în acest caz. Există o intervenție sigură și eficientă, care îți poate ameliora problemele la genunchi.

Artroscopia de genunchi este o intervenție chirurgicală minim invazivă, în care se efectuează 2 incizii mici, prin care se introduce o cameră care mărește imaginea intraarticulară de aproximativ 10 ori, dar și instrumente fine ce se folosesc pentru a rezolva problemele și afecțiunile genunchiului.

Artroscopia de genunchi este una dintre cele mai frecvente intervenții care se efectuează atât la tineri cat și cei vârstnici, cu rezultate foarte bune și rapide, menită să rezolve multiple afecțiuni ale genunchiului.

Am discutat, astăzi, cu medicul ortoped Tarek Nazer despre tot ce înseamnă această intervenție și ce afecțiuni putem trata.

Care sunt avantajele artoscopiei

„Prin artroscopia de genuchi se pot rezolva diferite probleme al genunchiului, folosind metoda minim invazivă și recuperare foarte rapidă”, precizează specialistul.

Genunchiul este cea mai mare articulație a corpului uman, cel care suportă toată greutatea corpului și permite efectuarea mișcărilor de flexie și extensie în timpul mersului. Acesta este alcătuit din osul femural care se conectează cu osul tibial și rotula ca elemente osoase, 2 meniscuri: intern și extern, care joacă rolul de tampoane amortizoare între femur și tibie, ligamentele încrucișate și cele colaterale ce oferă stabilitate genunchiului.

Cum se efectuează artroscopia de genunchi ?

„Artroscopia de genunchi este o operație simplă, dar care necesită pregătire pre-operatorie ce include: un set de analize, electrocardiogramă și o radiografie pulmonară la nevoie.

Consultul preanestezic evaluează  starea generală a pacientului și verificarea celorlalte probleme medicale existente, pentru a decide tipul de anestezie potrivit fiecărui pacient în parte. Cea mai frecvent folosită este anestezia rahidiană. Totodată, se folosește o bandă de hemostază, pentru a reduce sângerarea intraoperatorie și de a obține o imagine mai clară. Astfel, pacientul are posibilitatea de a urmări, pe ecran, ce face medicul în timpul intervenției, ceea ce ajută ortopedul să-i explice problemele pe care le are și să-i arate, în timp real, operația.

Dupa pregatirea pielii cu substanță antiseptică și izolarea cu câmpuri sterile, se fac 2 incizii cu ajutorul bisturiului, iar medicul vizualizează interiorul genunchiul prin introducerea camerei din portarul extern, dar și introducerea diferitelor instrumente prin portarul intern tratând afecțiunile articulare sub control artroscopic”, continuă dr. Tarek Nazer, medic ortopedie și traumatologie.

Artroscopia de genunchi este indicată atunci când există una sau mai multe dintre urmatoarele afecțiuni:

1.Leziune de menisc intern sau extern, unde se pot efectua meniscectomie parțială sau totală, sutura și repararea meniscului sau transplant meniscal cu menisc artificial.

2.Leziune de ligament și reconstrucția ligamentelor încurcișate anterior și posterior.

3.Leziune de cartilaj pe suprafața articulară femuro-tibială sau patelo-femurală, unde se pot efectua debridarea suprafețelor articulare, transplant de cartilaj, mozaicoplastie, foraje sau tratamente avansate de construcție și refacere a cartilajului.

4.Extragerea de corp liber intra-articular.

5.Sindrom de impingment femuro-patelar.

6.Sinovita cronică.

De asemenea, artroscopia poate fi și în scop diagnostic, pentru evaluarea intra-articulară a problemelor existente.

Cât durează și cum decurge operația de artroscopie de genunchi?

„Timpul efectuării unei artroscopii de genunchi variază între 20 și 120 de minute, în funcție de patologia tratată. O leziune de menisc simplă sau un defect mic de cartilaj pot fi rezolvate în aproximativ 20 de minute, folosind o anestezie locală sau de tip rahidian, anestezie în care pacientul ramâne treaz, dar nu va putea să-și miște sai simtă membrele inferioare pe durata operației, dar i se va permiete să vizioneze, pe ecran, în timp real, intervenția .

Însă, mulți pacienți preferă să fie sedați, în timpul operației sau să nu privească monitorul din cauza fricii.

Reconstrucția de ligament sau transplantul de cartilaj poate dura până la 120 de minute.”, conchide ortopedul Tarek Nazer.

Recent Posts

Aceasta este cea mai importantă vitamina pentru inimă după 60 de ani

Studiul, publicat în British Medical Journal, a pus în lumină potențialul vitaminei D de a…

16 minute ago

Cele mai supărăcioase zodii. Nu le convine nimic și se enervează din orice

V-ați întrebat vreodată de ce unii oameni par să se supere mai ușor decât alții?…

46 de minute ago

Fenomenul despre care Nikola Tesla a avertizat și care ne-ar putea îmbolnăvi pe toți

Pe rețelele de socializare, sute de internauți susțin că frecvența electromagnetică a Pământului s-a schimbat.…

o oră ago

Alimente de post pe care să NU le mănânci în Săptămâna Mare. Amintesc de chinurile Mântuitorului

Săptămâna Patimilor, cuprinsă între 29 aprilie și 4 mai 2024, reprezintă cea mai însemnată perioadă…

2 ore ago

Momente de cumpănă pentru două zodii. Se întoarce roata destinului

Momente de cumpănă pentru două zodii. Mariana Cojocaru spune că este posibil să apară eventuale…

2 ore ago

Horoscopul săptămânii 29 aprilie-5 mai 2024. Provocări şi schimbări

Provocările vor fi la ordinea zilei pentru cele mai multe dintre zodii, în contextul în…

12 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Boala somnului