Sari la conținut

Prof. Constantin Dulcan: cum ne afectează stresul viața? La ce boli ne expunem?

Prof. dr. Constantin Dulcan
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Sfaturi de aur de la prof. dr. Dulcan

Constantin Dulcan – cunoscutul medic neurolog și psihiatru atrage atenția asupra modului în stresul ne influențează sănătatea și bolile la care ne expunem. În anul 1981 marele profesor a lansat cartea „Inteligența materiei”, care a bulversat comunitatea științifică.

Specialistul a explicat de ce stresul este atât de nociv, precum și modalitatea prin care acesta ne afectează în viața de zi cu zi.

„Se petrece în raportul conștiinței o anxietate, o spaimă cumplită, o frică generalizată. Și sub acțiunea acestei frici teribile, curba intensității câmpului geomagnetic aproape devine verticală, imensă. Toate se întâmplă și se descarcă în câmpul geomagnetic și modifică intensitatea câmpului geomagnetic.

Asta înseamnă următorul lucrul: că noi suntem într-o permanentă influență cu câmpul geomagnetic. Noi influențăm câmpul geomagnetic și invers – câmpul geomagnetic ne influențează pe noi. Dar mai mult, câmpul geomagnetic este, în același timp, sub directa influență a câmpului geomagnetic solar. Deci în permanență noi suntem între două influențe – a câmpului geomagnetic, al Terrei, al Planetei și al Sistemului Solar.

Radiația solară nu pătrunde, însă, de prim ordin, la noi, pentru că dacă n-am avea această centură, această protecție a câmpului geomagnetic, atunci evident că viața noastră ar fi foarte afectată”, a afirmat prof. dr. Dumitru Constantin Dulcan, în cadrul unui interviu acordat Gândul.ro.

Prof. dr. Dumitru Constantin Dulcan a explicat că, în timpul stresului, oamenii sunt supuși unor influențe nocive, la fel ca în timpul unei erupții solare.

„Stresul este o traumă de ordin chimic, fizic, psihic, etc., care determină corpul să elibereze niște substanțe, deci reacționează la o traumă. În momentul stresului, chimia pe care organismul o eliberează este una – dacă stresul este acut și de o intensitate deosebită, atunci nu se întâmplă nimic – dar dacă stresul este cronic, el creează o serie întreagă de impedimente, deci creează un teren pentru toate celelalte boli inflamatorii care se pot asocia”, a precizat prof. dr. Dumitru Constantin Dulcan.

În cadrul unui alt interviu acordat publicației Adevărul, marele profesor neurolog amintea că „stresul blochează neurogeneza, formarea de noi neuroni sau formarea de noi conexiuni. Şi iată că în secolul nostru vorbim de o frecvenţă din ce în ce mai mare, de o morbiditate crescândă a bolii Alzheimer, deci a pierderii capacităţii intelectuale. Asupra acidului dezoxiribonucleic, deci asupra substratului genetic: cromozomii au nişte proteine la capetele lor cu rol de protecţie, se cheamă telomeri. Stresul acţionează asupra acestor telomeri, pe care îi scurtează astfel”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel