Sari la conținut

Profesorul Vlad Ciurea: Acest SINDROM afectează tot mai mulți oameni la nivel mondial

Vlad Ciurea
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Alimentul minune recomandat de dr. Vlad Ciurea

Profesorul Vlad Ciurea a vorbit despre un nou sindrom care afectează tot mai mulți oameni la nivel mondial. Este vorba despre un stres care a atins și atinge tot mai mulți oameni.

„Lâncezeala este un fenomen care afectează sănătatea. Am scris recent în prestigioasa revistă românească „Viața Medicală” despre un fenomen, un nou sindrom, cum spun medicii care l-au cercetat îndeaproape, și care afectează tot mai mulți oameni la nivel mondial: „languishing”.

În traducere liberă, ar însemna „lâncezire” sau „lâncezeală”, dar nu așa cum o cunoaștem în termeni populari.

Sindromul acesta descrie o stare emoțională negativă, în care pur și simplu, îți vezi propria viață „prin ceață”. Dispare motivația de a trăi, nu mai întrezărești rostul lucrurilor.

Cercetătorii vorbesc despre „languishing” ca despre un stres cronic cauzat de numărul mare al stimulilor negativi din viață. Un stres care a atins și atinge tot mai mulți oameni.

Motivele creșterii recente a oamenilor afectați de acest sindrom sunt multe, dar câteva sunt extrem puternice și de clare.

Cel mai important dintre acestea este pandemia de COVID-19

Pandemia a adus restricții și izolare. A micșorat contactul între oameni. A schimbat obiceiurile fiecăruia și pe foarte mulți i-a afectat direct.

S-a produs astfel o deteriorare a stării de bine și s-a instalat o stare psihologică negativă. După doi ani de pandemie, tocmai când restricțiile au dispărut – nu și virusul, atenție, nu ignorați virusul, este încă periculos! – a început un război în vecinătatea noastră. Gradul de incertitudine al fiecăruia, deja mărit de pandemie, a crescut”, a precizat Vlad Ciurea.

Cum ne putem proteja

„Ce e de făcut? Până să ajungem la un tratament medical (atenție, nu automedicație!), ar trebui să știm câteva lucruri despre forța creierului nostru.

Și să învățăm să o folosim. Iar primul lucru pe care putem să îl facem este să discutăm despre starea noastră emoțională.

Nu, nu pe rețelele de socializare! Să discutăm cu oameni care ne sunt apropiați, cu familia sau cu prietenii care știm că ne pot înțelege.

Primul și cel mai important pas este să conștientizăm că suntem afectați. Și să vorbim despre acest lucru. Un al doilea pas ar fi să ne fixăm zilnic unul sau mai multe obiective mici.

Cu fiecare obiectiv îndeplinit ne vom simți mai bine. Obiective mici, la îndemână. Să ni le fixăm în mod conștient și să depunem efortul să le ducem la capăt.

Scrieți-le de mână într-o agendă sau pe o foaie de hârtie dimineața, iar după ce le îndepliniți, marcați acest lucru pe hârtie.

Vlad Ciurea

Îndeplinirea unui obiectiv, un real medicament

Scrisul de mână este benefic pentru creier, iar consemnarea îndeplinirii unui obiectiv în scris este un real medicament împotriva angoaselor”, a explicat Vlad Ciurea.

„Iată câteva exemple de astfel de obiective: o plimbare în care să facem un anumit număr de pași; să citim un număr de pagini dintr-o carte; să rearanjăm câte ceva prin casă – biblioteca, de exemplu.

Sau hainele dintr-un dulap, mai ales că a venit primăvara și putem renunța la o parte din hainele groase. Sau, de ce nu, cămara sau dulapul de vase.

Sau să schimbăm pământul la florile din balcon. Să vizităm un muzeu. Să ajutăm un vecin sau un coleg. Să facem un cadou unei persoane dragi, chiar dacă nu este vreo sărbătoare sau vreo zi de naștere.

Exemple sunt nenumărate, fiecare dintre dumneavoastră poate completa o listă cu astfel de obiective.

Secretul este să nu ne oprim! Să ne gândim și să punem pe hârtie în fiecare zi câte un astfel de mic obiectiv. Să-i dăm fiecărei zile obiectivul ei.

Apoi, pe lângă aceste lucruri, rămâneți consecvenți cu evitarea știrilor negative, a stărilor conflictuale, aveți grijă să dormiți bine, să vă culcați devreme și să vă treziți devreme, să mâncați ca să trăiți, nu să trăiți ca să mâncați.

Și să știți întotdeauna că doar dacă sunteți sănătoși puteți avea grijă de cei care vă sunt dragi!”, a spus, pentru romanialibera.ro, Vlad Ciurea.

Prisăcaru Theona

Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel