Sari la conținut

Vești bune pentru cuplurile care își doresc să devină părinți: Programul FIV va fi reluat din aprilie. 1 cuplu din 5 se confruntă cu infertilitatea

Sursă foto: arhiva doctorulzilei.ro

În țara în care natalitatea s-a prăbușit în ultimele trei decenii, România a avut blocat bugetul pentru programul de stimulare a creșterii demografie. Cuplurile care se confruntă cu infertilitatea fac eforturi financiare extraordinare pentru a putea plăti tratamentele de care au nevoie pentru a putea deveni părinți. Oficialii dau asigurări că, săptămâna viitoare, Executivul va aloca bani pentru programul de fertilizare în vitro, iar din luna aprilie pot fi depuse şi primele dosare.

Autorităţile dau asigurări că programul va fi reluat în luna aprilie

Natalia Intotero, ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, speră că odată ce va fi aprobată ordonanța de guvern, programul ar urma să beneficieze de 20.000 de proceduri finanțate, față de numai 10.000 anul trecut. Acesta este, de altfel, singura strategie pe care o are țara noastră, în condițiile în care populația e tot mai îmbătrânită.

„Aşteptăm să fie adoptată ordonanţa de urgenţă prin care vom beneficia de sprijin financiar pentru continuarea acestui program. Îmi doresc foarte mult să beneficiem de un număr dublu faţă de anul trecut, respectiv de la 10.000 de proceduri finanţate să urcăm la 20.000”.

1 Cuplu din 5 se confruntă cu infertilitatea

Pentru cuplurile infertilie timpul este cel mai mare inamic.

Andreas Vythoulkas, medic ginecolog, pentru TVR Info: „Femeile care ajung aproape de 40 de ani fiecare lună este importantă. Este, într-adevăr, păcat când ştii că ai o problemă medicală şi să ştii că există soluţii, există tratamentul şi să ştii că din motive financiare nu poţi să rezolvi problema respectivă şi să ai un copil”.

Nicole Brunel, preşedinte Asociaţia SOS Infertilitatea: „Mai există şi la Ministerul Sănătăţii un subprogram de fertilizare în vitro şi pe acela ne dorim să îl îmbunătăţim. Ne vom adresa Ministerului Sănătăţii pentru modificarea lui, a criteriilor de acces în acel subprogram şi pentru o finanţare, pentru că acel program este complet subfinanţat. Practic nici nu există. E doar pe hârtie”.

Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei

Programul FIV ar putea fi reluat din aprilie

Este singura strategie pe care România o are ca să întinerească o populație tot mai îmbătrânită. Anul trecut, în România s-au născut cei mai puțini copii de când se fac măsurători statistice. Comparativ cu 1990, când se năşteau mai bine de 314.000 de copii, în prezent rata natalităţii este sub jumătate. Anul trecut s-au născut un pic peste 155.000 de copii.

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel