Sari la conținut

Proiect: Câţi bani vom plăti la internarea în spital, în condiţii de confort sporit

Proiectul Contractului Cadru pus în dezbatere publică pe site-ul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate prevede că românii vor trebui să achite o sumă zilnică fixă dacă se internează în rezervă, indiferent dacă merg la un spital de stat sau la privat.

Potrivit actului normativ, cuantumul acestei sume este 300 de lei, bani pe care pacienţii îi vor achita zilnic dacă vor dori condiţii de confort sporit la internare.

Un astfel de salon, în care pacientul stă singur, are grup sanitar si duș proprii, televizor și frugider, poate fi considerat confort sporit de cazare. Astfel  de la 1 iulie a.c., nimeni nu va mai plăti mai mult de 300 de lei, indiferent dacă va fi la stat sau la privat.

Cele mai multe dintre unitățile sanitare de stat au astfel de saloane. De exemplu, la Spitalul Județean din Timișoara, în secția de gastroenterologie, sunt două saloane iar cei care care le solicita dau între 50 si 70 de lei pentru ziua de spitalizare.

În Institutul „Marius Nasta”, sunt patru saloane care au confort sporit. ”Sunt situații când cer să stea singuri… 180 lei e pe zi, dar saloanele acestea nu sunt păstrate neapărat pentru ei. Dacă avem nevoie să izolam pacienți, le folosim”, declară Dana Trandafir, director îngrijiri la Institutul „Marius Nasta”, citată de stirileprotv.ro.

Cât costă o zi de cazare într-un spital privat

Prețurile diferă de la un spital la altul și de la o zonă la alta. De exemplu, în Spitalul Militar din Capitală, rezerva costa 280 de lei pe zi. În Spitalul Județean din Cluj-Napoca, 100 de lei. La fel și în Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava.

Pe de altă parte, în unitățile private, cazarea pentru ziua de spitalizare poate să treacă de 200 de euro pe zi. Însă reprezentanții CNAS vor să schimbe regulile. „300 de lei, indiferent de furnizor”, a precizat Larisa Mezinu, purtator de cuvânt Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

În replică, cei din privat consideră că această modificare legislativă ar fi în defavoarea pacienților și sunt sceptici că proiectul va trece.

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel