Sari la conținut

Proteinele pot prezice cu 10 ani mai devreme cine va avea demenţă

dementa
sursa foto: arhiva doctorul zilei
Evitarea dementei

Un nou studiu realizat de o echipă de cercetători din Marea Britanie şi China demonstrează că proteinele ar putea prezice mai multe forme de demenţă cu 10 ani înainte ca boala să fie diagnosticată.

Studiul, publicat în revista Nature Aging şi citat de News.ro, face parte din cercetările în curs de desfăşurare ale mai multor echipe pentru a identifica pacienţii cu risc de demenţă cu ajutorul unui simplu test de sânge, un progres despre care mulţi oameni de ştiinţă cred că va accelera dezvoltarea de noi tratamente.

Niveluri anormale ale proteinei beta-amiloid

În prezent, scanările cerebrale pot detecta niveluri anormale ale unei proteine numite beta-amiloid cu mulţi ani înainte de apariţia demenţei Alzheimer, dar testele sunt costisitoare şi, adesea, nu sunt acoperite de asigurări.

„Pe baza acestui studiu, pare probabil că vor fi dezvoltate analize de sânge care pot prezice riscul de a dezvolta demenţă în următorii 10 ani, deşi persoanele cu risc mai mare au adesea dificultăţi în a şti cum să răspundă”, a declarat dr. Suzanne Schindler, cercetător în domeniul Alzheimer la Universitatea Washington din St. Louis, care nu a fost implicată în cercetare.

boala Alzheimer
Sursă foto: Getty Images

Analizele, esenţiale în cazul populaţiilor îmbătrânite

Autorul studiului, Jian-Feng Feng, de la Universitatea Fudan din Shanghai, a declarat că astfel de analize sunt esenţiale în cazul populaţiilor îmbătrânite, cum ar fi cea din China, şi a menţionat că este în discuţii pentru potenţiala dezvoltare comercială a unui test de sânge bazat pe cercetarea făcută.

În cadrul studiului, cercetătorii de la Universitatea din Warwick şi de la Universitatea Fudan au studiat 52.645 de probe de sânge din depozitul de cercetare Biobank din Marea Britanie, colectate între 2006 şi 2010 de la persoane care nu prezentau semne de demenţă la momentul respectiv.

Dintre acestea, 1.417 persoane au dezvoltat în cele din urmă boala Alzheimer, demenţă vasculară sau demenţă din orice cauză. Cercetătorii au studiat semnăturile proteice comune la aceste persoane şi au descoperit 1.463 de proteine asociate cu demenţa, pe care le-au clasificat în funcţie de cât de probabil era de a prezice demenţa.

Persoanele cu o probabilitate mult mai mare de a dezvolta boala Alzheimer

Astfel, cercetătorii au descoperit că persoanele care aveau în sânge niveluri mai ridicate ale proteinelor GFAP, NEFL, GDF15 şi LTBP2 aveau o probabilitate mult mai mare de a dezvolta boala Alzheimer, demenţă vasculară sau demenţă din orice cauză.

Persoanele cu niveluri ridicate de GFAP aveau un risc de 2,32 ori mai mare de a dezvolta demenţă, confirmând concluziile unor studii de mai mică amploare care au evidenţiat contribuţia acestei proteine.

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel