Sari la conținut

Psiholog: ”Există 5 SECRETE care vă pot aduce FERICIRE în relația sentimentală”

Trăim în epoca în care divorţurile se înmulţesc de la an la an, durata unei relaţii de cuplu a scăzut considerabil, iar oamenii devin tot mai depresivi din cauza că nu reuşesc să gestioneze bunăstarea din cuplu.

De ani buni, psihologii au încercat să găsească formula pentru cea mai fericită relaţie de cuplu, iar în prezent se pare ca au ajuns la un consens. Printre cercetătorii fenomenului de fericire în cuplu se regăseşte şi psihologul român Lenke Iuhoş, care a studiat tendinţele comportamentale ale oamenilor, ca individualităţi şi ca parte într-o relaţie.

În opinia specialistului, majoritatea oamenilor percep relaţia de cuplu ca „pierdea libertăţii”, iar acest lucru le schimbă comportamentul până în punctul în care se simt mai fericiţi singuri decât în cuplu. “La fel ca oricare apariţie publică pe care o avem, în care ne impunem o mască socială, aşa se întâmplă şi în cazul relaţiei: ne impunem un anumit standard, un anumit tip de comportament, astfel încât partenerul să nu ne identifice defectele. În realitate, purtarea acelei măşti sociale ne oboseşte atât de mult, încât la un moment dat vom ceda presiunii psihice şi – aşa cum este vorba românească – “ne vom da arama pe faţă”. Atunci partenerul nostru va intra în panică, se va simţi păcălit de comportamentul nostru aproape de perfecţiune şi se va depărta de noi. Pentru că masca socială devine tot mai grea de la o zi la alta, iar oamenii nu vor să renunţe la ea nici în ruptul capului, tot mai mulţi preferă să se izoleze şi să se bucure de aşa-zisul moment când pot fi ei înşişi şi vor considera că relaţia e mai mult o corvoadă decât un izvor de fericire”, explică psihologul Lenke Iuhoş, specialist în relaţii de cuplu.

Mai mult decât atât, psihologul consideră că 5 lucruri banale, pe care le putem insera în gestionarea relaţiei noastre, ne vor uşura viaţa şi ne vor schimba foarte rapid prejudecată pe care o avem despre fericire şi despre viaţa în doi.

SMS-ul sau Facebook “omoară” comunicarea emoţională. “Tot mai multe cupluri iau decizii mai mici sau mai mari, îşi cer iertare sau încearcă să resolve o problemă prin intermediul Facebook-ului sau a SMS-ului. În astfel de cazuri, se pare că rata de fericire este mai scăzută, deoarece din întreg mecanismul de comunicare lipsesc emoţiile. Scuzele nu pot fi cu adevărat scuze până când partenerii nu se privesc ochi în ochi şi îşi văd … sufletele. Problemele nu se pot rezolva în stil pompieristic, tastând câteva cuvinte pe telefonul mobil. Da, telefonul mobil ne-a uşurat comunicare, însă ce este mai facil nu înseamnă că este şi eficient din punct de vedere al relaţiilor umane. Cuplurile trebuie să depună mai mult efort, să-şi exprime direct sentimentele şi emoţiile, ci nu prin intermediul telefoanelor mobile”, declară psihologul Lenke Iuhoş.

Polii opuşi … nu se atrag! “Studiile empirice au demonstrate că acele cuplurile, în care partenerii au multe trăsături commune, sunt mai fericite. Creierul are o abilitate fantastică de a face asocieri între trăsăturile noastre şi ale partenerului, ba chiar are puterea deosebită de a ne proiecta personalitatea în alţii şi a avea pretenţia şi ca alţii să se comporte ca noi. Chiar dacă există o vorbă extrem de răspândită în spaţiul public, şi anume “polii opuşi se atrag”, numeroase studii experimentale au demonstrat că mai trainice şi fericite sunt cuplurile în care partenerii au trăsături asemănătoare”, menţionează psihologul Lenke Iuhoş

Egalitate în drepturi şi obligaţii! “Împărţirea sarcinilor conferă subconştientului un sentiment de echilibru în relaţie, de egalitate între cei doi parteneri şi de conlucrare. Atunci când ne împărţim sarcinile, în special cele domestice, devenim mai relaxaţi şi fericiţi împreună. Lipsa unui astfel de sistem de conlucrare, conduce la tensiuni, resentimente, reproşuri, certuri şi, inevitabil, despărţiri”, explică psihologul Lenke Iuhoş.

Plictiseala “rupe” iubirea! “Odată cu dezvoltarea tehnologică, s-a constatat o descreştere a preocupării oamenilor pentru dezvoltarea personală. Este un proces invers proporţional în care oamenii şi-au concentrat atenţia asupra altor obiceiuri şi şi-au distras atenţia de la propria persoană. La un moment dat, rutina aceasta va conduce la plictiseală, care este un factor extrem de nociv pentru bunul mers al unei relaţii. Plictiseala nu face altceva decât să ne îndepărteze unul de altul, să aducă nefericirea în relaţii, deoarece oamenii sunt într-o continuă cautare de lucruri palpitante”, spune Lenke Iuhoş.

Certurile de la începutul relaţiei sunt … bune! “Începutul relaţiei este acea perioadă frumoasă şi totodată furtunoasă, deoarece încercăm să ne cunoaştem unii pe alţii, să ne identificăm punctele slabe şi să începem lupta de dominare. Tot atunci pot apărea şi primele certuri majore, până când ambele persoane vor constata că relaţia nu este un câmp de luptă în care fiecare îşi joacă supremaţia, ci este un izvor al fericirii, al relaxării şi al iubirii. Cu toate acestea, este bine ca acele certuri “furioase şi sincere” să le avem încă de la bun început, pentru a scăpa de orice urmă de resentiment. Chiar dacă pe moment aceste conversații par să ne creeze un disconfort ele sunt totuși benefice pentru bunul mers al relației pe termen lung și este important să le avem”, conchide psihologul Lenke Iuhoş.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel