Os care constituie, impreuna cu cubitusul, scheletul antebratului. Radiusul este situat in partea externa a antebratului, in prelungirea policelui. Acesta este un os lung de forma usor spiralata, ceea ce permite rotatia sa in jurul cubitusului in cursul miscarilor de pronatie – supinatie (care permit orientarea palmei in sus sau in jos, in fata sau in spate, in interior sau in exterior). Extremitatea inferioara a radiusului se articuleaza cu cubitusul si cu carpul. Extremitatea sa superioara schiteaza un mic cap articulat cu humerusul si cubitusul. Patologie – In afara bolilor osoase (tumori si infectii), radiusul este de cele mai multe ori sediul fracturilor; de fapt, in cazul caderii pe incheietura mainii sau pe palma, radiusul este cel care suporta cea mai mare parte a socului: – Fracturile in „lemn verde”, specifice copilului, nu afecteaza radiusul in totalitatea diametrului sau. Tratamentul lor este ortopedic: imobilizarea gipsata timp de 3 saptamani pana la 3 luni, dupa varsta copilului. – Fracturile diafizei radiale (partea mediana a radiusului) pot fi izolate sau asociate unei fracturi a cubitusului. Deplasarea osoasa este adesea importanta, facand necesara o fixare chirurgicala a fragmentelor osoase prin osteosinteza (cu ajutorul unei placi cu suruburi, de exemplu). – Fracturile extremitatii inferioare a radiusului sunt mai frecvente la subiectul varstnic (fractura lui Pouteau-Colles) fiind favorizate de osteoporoza (rarefierea osoasa). Tratamentul lor este de cele mai multe ori ortopedic (gips). – Fracturile extremitatii superioare a radiusului, frecvente la sportivi, ating de cele mai multe ori cupula radiusului (articulatia cu humerusul); tratamentul este, in general, ortopedic (gips imobilizator, timpul cel mai scurt posibil – intre 8 si 15 zile maximum, cotul in unghi drept), dar, daca este spart capul radiusului in mai multe fragmente sau in caz de deplasare mare, poate fi necesara o intervenpe chirurgicala. – Fracturile In „turtita de unt” sunt specifice copilului, sunt caracterizate printr-o simpla tasare a osului fara deplasare. Ele pot atinge cartilagiile de conjugare (zonele situate la extremitatile osului, permitand cresterea sa in lungime). Tratamentul lor este ortopedic: imobilizarea gipsata pe o durata de 3 saptamani pana la 3 luni, dupa varsta copilului.
Lady Gabriella
Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.
Ne puteti de asemenea urmari si pe Telegram.