luni, martie 16, 2026
10.7 C
București

Raed Arafat: Până la ce oră poți să ieși din casă de Revelion

E al doilea Revelion petrecut în pandemie. Însă, spre deosebire de anul trecut, când se putea ieși din casă, după ora 23.00, doar cu declarație pe propria răspundere, anul acesta e mai relaxat. În acest an, restraurantele sunt deschise toată noaptea. Cluburile și discotecile rămân însă închise și de acest An Nou.

Măsurile pentru petrecerea în siguranță a sărbătorilor de iarnă sunt cele din Hotărârea CNSU 112 aprobată de Guvern în 8 decembrie, când s-a decis și prelungirea cu 30 de zile a stării de alertă, pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Fără restricţii de circulație de Revelion

„Pentru nopţile de Crăciun şi Anul Nou, noaptea de 24 spre 25 decembrie şi 31 decembrie spre 1 ianuarie, nu vor fi restricţii referitoare la ora până la care vor fi deschise restaurantele sau vor fi funcţionali operatorii economici, deci pot fi pe toată durata nopţii, dar cu limită de 50% la locurile care pot fi ocupate şi cu prezentarea certificatului de vaccinat, trecut prin boală sau testat.

Totodată, la unităţile de cazare, unde nu există limită la capacitate, până acum erau doar permise pentru persoanele vaccinate sau trecute prin boală, acum se introduc şi persoanele testate”, potrivit șefului Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat.

 

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

Cum poți scădea tensiunea arterială cu 20 de unități fără medicamente

Potrivit Mayo Clinic, hipertensiunea poate fi reversibilă. Află cum...

3 obiceiuri zilnice care îți strică firul fără să-ți dai seama

Părul și scalpul necesită o îngrijire bună și o...

Guvernul pregătește majorări ale pensiilor din 2027. Cu cât ar putea crește veniturile pensionarilor

Guvernul a inclus în proiecțiile bugetare estimări privind evoluția...

Ingredientul consumat zilnic care poate crește riscul de infarct și AVC

Consumul prea mare de sare este una dintre cele...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Sună sirenele în România? Decizia de ultim moment a DSU care a stârnit controverse

Exercițiul de alarmare publică „Miercurea sirenelor”, programat pentru 4...

Citește și