Sari la conținut

Rafila dezvăluie cum şi de ce a apărut taxa pe boală. Cine a vrut, de fapt, impozitarea concediilor medicale?

concediu medical
Sursă foto: Doctorul Zilei
plafonarea plății zilelor de concediu medical

Ministrul Alexandru Rafila a explicat că propunerea de impozitare a veniturilor din concedii nu a venit de la Ministerul Sănătăţii şi că a fost o taxă gândită să reducă abuzurile.

Potrivit acestuia, premierul Marcel Ciolacu i-a trasat o sarcină ca, împreună cu ministrul de Finanţe şi preşedintele CNAS, să aibă o discuţie aplicată pe acest subiect.

”România plăteşte în ultimii ani pentru concedii medicale o sumă de circa 6 miliarde de lei, 1,2 miliarde de euro. Este o sumă mai mare, a crescut de la 3,6 miliarde, a fost o creştere în ultimii cinci ani substanţială.

„Punct de vedere de finanţist”

Această propunere de impozitare a veniturilor din concedii medicale a venit de la Ministerul Finanţelor, nu a venit de la Ministerul Sănătăţii, mai ales că eu am avut o reacţie imediată şi am spus, staţi puţin că avem pacienţi cu boli cornice, pacienţi oncologici, trebuie să ne gândim”, a spus ministrul Alexandru Rafila, la Prima News.

Ministrul Sanatatii
sursa foto: arhiva doctorulzilei.ro

El a precizat că Marcel Boloş a avut un punct de vedere de finanţist. Rafila a comentat şi reacţia venită dinspre PNL pe acest subiect. ”Eu am văzut o reacţie ciudată, o doamnă senator foarte vocală a propus exact măsura inversă. Dincolo de partea politică, aici e una de logică”, a spus el, potrivit News.ro.

”Sunt categorii de pacienţi la care inclusiv cheltuielile de zi cu zi sunt mai mari, pacienţii oncologici, cu boli cronice”, a completat Rafila, precizând că are logică această scutire medicală. Ministrul a precizat că şi la cei cu durere de spate şi răceli, însă depinde şi aici este o discuţie legată de uşurinţa cu care se dă concediu medical, iar medicul trebuie să decidă.

„Rafila: nu am fost avizator”

”Eu cred că trebuie să discutăm foarte clar şi să excludem aceste categorii, boli oncologice, boli cronice, şi pentru celelalte categorii să nu se încurajeze, să fie o abordare echilibrată şi care să nu fie demagocică nici într-un sens nici în altul”, a mai spus Rafila.

Ministrul Alexandru Rafila anunţat că premierul i-a trasat o sarcină, împreună cu ministrul de Finanţe şi preşedintele CNAS, să aibă o discuţie aplicată pe acest subiect.

”Noi nu am fost parte a discuţiei legată de această taxă, acest impozit, nu am fost avizator, dar cred că putem să găsim o soluţie echilibrată”, a mai comentat Rafila, arătând că nu taie nimeni banii românilor pe concedii medicale.

Senatul a eliminat, luni, impozitarea de 10% pe concediile medicale, senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc afirmând că, prin amendamentul adoptat, s-a eliminat şi impozitarea concediului de maternitate şi impozitarea concediului pentru îngrijirea copilului bolnav. Proiectul merge la Camera Deputaţilor, for decizional.

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel