Sari la conținut

Rafila: Pledez ca testarea antidrog să se facă după ce este foarte bine documentată tehnic

Susa foto: arhiva Doctorul zilei

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, consideră că testarea antidrog a elevilor ar trebuie să se facă, dar numai după ce totul este „foarte bine documentat” din punct de vedere tehnic şi după ce se va vedea care sunt condiţiile în care se va desfăşura.

„Eu personal pledez ca acest lucru să se facă după ce este foarte bine documentat din punct de vedere tehnic. Vedem pe cine testăm, care sunt condiţiile, cum stabilim acordul părintelui care în mod evident ar trebuie să fie unul scris pentru acest lucru şi modalitatea tehnică de realizare a testării”, a declarat joi ministrul Sănătăţii pentru Agerpres. Potrivit acestuia, este necesară informarea părinţilor prin intermediul unei campanii.

Ministrul a spus că există teste rapide „orientative” care se fac din urină sau salivă şi teste de confirmare din sânge care pot fi făcute în laborator. „Este un subiect sensibil, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să îl facem. Trebuie foarte bine pregătit printr-o campanie de informare a părinţilor în primul rând.

Din punct de vedere tehnic există posibilitatea unor teste rapide care se pot face fie din urină, fie din salivă, iar aceste teste rapide, care sunt orientative în cazul de pozitivitate, trebuie confirmate printr-un test de laborator care se face prin prelevare de sânge de la persoana respectivă care a avut un test pozitiv.

Având în vedere că discutăm despre copii şi adolescenţi, trebuie foarte mare grijă, iar testarea nu trebuie făcută decât cu acordul părinţilor în două situaţii: fie la solicitarea directă, expresă a părinţilor, fie în cazul în care reprezentanţii unităţii şcolare, cadrele didactice observă un anumit tip de comportament care ar putea să fie generat să spunem de consumul de substanţe psihoactive, atunci pot solicita acest lucru”, a explicat Rafila.

„Este necesar un pachet de măsuri pe care să le ia unitatea de învăţământ”

Totodată, ministrul este de părere că, în cazul în care un test de confirmare iese pozitiv, este necesar un pachet de măsuri pe care să le ia unitatea de învăţământ, precum consilierea psihologică, evitarea discriminării sau a stigmatizării.

„Din nou, după informarea şi cu acordul părinţilor, iar un astfel de test rapid în cazul în care este pozitiv trebuie urmat de un test de confirmare, trebuie să însemne şi un pachet de informaţii de măsuri pe care trebuie să le ia unitatea de învăţământ care înseamnă consiliere psihologică a copilului, foarte mare discreţie în ceea ce priveşte identitatea persoanei care are un test pozitiv, să se evite discriminarea şi stigmatizarea şi ulterior împreună să discutăm care sunt resursele terapeutice pentru că în cazul unei intoxicaţii acute cu substanţe psihoactive există un tratament de 10 – 12 zile făcut într-un spital care tratează astfel de patologii, de obicei spitale de psihiatrie, însă recuperarea ulterioară, asistenţa psihologică a persoanei şi a familie acesteia este foarte importantă”, a spus ministrul.

El a susţinut că testarea poate fi una dintre măsurile care fac parte dintr-un pachet complet. „De aceea trebuie să venim cu un pachet de măsuri, nu doar cu o singură măsură. Toată lumea vorbeşte despre testare. Testarea poate să fie una dintre măsuri.

În plus, există şi partea cealaltă, care trebuie să ţină cont de reducerea posibilităţii ca drogurile să pătrundă în şcoli. Cred că aici avem o responsabilitate cu toţii, atât Ministerul Educaţiei, cât şi Ministerul Administraţiei şi Internelor.

În general, noi ca societate trebuie să respingem foarte clar acest fenomen care duce la tentaţii pentru copii sau adolescenţi, la răspândirea acestui flagel şi lucrul acest are consecinţe pe termen mediu şi lung asupra dezvoltării tinerei generaţii”, a mai declarat Alexandru Rafila.

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel