Sari la conținut

Rafila vrea ca în şcoli să se predea disciplina „Educaţie pentru sănătate”

Ministrul Sanatatii
sursa foto: arhiva doctorulzilei.ro
Alexandru Rafila

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, crede că România ar evolua din punct de vedere al indicatorilor stării de sănătate dacă s-ar introduce disciplina „Educaţie pentru sănătate” în şcoli.

„De ani de zile militez pentru dezvoltarea educaţiei pentru sănătate în şcoli. Dacă vom găsi tot felul de pretexte ca să amânăm la nesfârşit introducerea „Educaţiei pentru sănătate” în şcoli, atunci vom avea o problemă foarte serioasă şi nu numai din punctul de vedere al înţelegerii beneficiilor vaccinării, ci şi din punct de vedere al prevenirii bolilor transmisibile şi netransmisibile.

‘Educaţia pentru sănătate’ dezvoltă deprinderi preventive sănătoase, care pot fi transmise şi de către copii sau adolescenţi părinţilor lor. Este un proces care, în decurs de câţiva ani, ar putea să schimbe faţa României din punct de vede al indicatorilor stării de sănătate şi nici nu costă foarte mult”, a explicat Rafila, într-o conferinţă de presă.

El şi-a arătat disponibilitatea de a lucra împreună cu ministrul Educaţiei, Ligia Deca, la dezvoltarea acestei discipline. „Mă aşez la masă oricând cu doamna ministru Deca să dezvoltăm această disciplină curriculară, care trebuie inclusă în programul de pregătire, adaptată fiecărei vârste, încât să dezvolte comportamente sănătoase preventive”, a transmis Alexandru Rafila, potrivit Agerpres.

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel