Categories: Ştiri sănătate

Ar putea fi cancerigen! Medicament foarte popular printre români, retras de pe piață

Este un medicament foarte popular printre români, însă spun specialiștii, are potențial cancerigen.

SUA l-au retras acum câteva luni, cu mare scandal, iar Uniunea Europeană a decis așișderea, anunță în exclusivitate site-ul capital.ro.

În acest moment, toate medicamentele care conțin Ranitidină au fost blocate de la vânzare.

Acestea se află în continuare în farmacii, dar nu mai pot fi comercializate în acest moment. Conform mai multor surse din industrie, decizia a fost luată la nivel european, iar România a fost obligată să se conformeze. Până când specialiștii nu se vor elucida cu privire la efectele adverse ale acestui produs, medicamentele pe bază de ranitidină nu vor mai putea fi vândute. De menționat că încă nu s-a retras complet de pe piață, ceea ce înseamnă că s-ar putea relua comercializarea lui. Însă după acest scandal, rămâne de văzut cine l-ar mai cumpăra.

În SUA, au fost retrase anumite variante de medicamente pe bază de ranitidină după s-au descoperit urme ale unei impurități cancerigene numite N-nitrozodimetilamină (NDMA) în unele dintre acestea.

Citește știrea în exclusivitate….

Recent Posts

Horoscopul săptămânii 29 aprilie-5 mai 2024. Provocări şi schimbări

Provocările vor fi la ordinea zilei pentru cele mai multe dintre zodii, în contextul în…

7 ore ago

Alertă în hipermarketuri: conservele care provoacă infertilitate!

Supa, peștele, roșiile sau laptele de cocos din conserve vă pot salva atunci când vă…

8 ore ago

Florin Piersic, operat de urgență! Ce a păţit actorul după un spectacol

Îndrăgitul actor Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce a susținut un spectacol…

8 ore ago

Senatul a adoptat proiectul de aprobare a OUG privind excepţiile de la „taxa pe boală”

Senatul a adoptat proiectul pentru aprobarea OUG 34/2024 care prevede scutirea de la plata contribuţiilor…

9 ore ago

Miracolul care i-a salvat viaţa unui ambulanţier, după un AVC făcut în timpul unei misiuni de salvare

Un bărbat, şofer pe ambulanţă, a suferit un atac cerebral în timp ce se îndrepta…

9 ore ago

Informaţii medicale în sistem digitalizat despre Spitalul Judeţean Bistrița

Managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Bistriţa, Gabriel Lazany, a prezentat luni o aplicaţie pentru…

10 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Boala somnului