Sari la conținut

Reacție adversă severă la vaccinul Pfizer. O tânără și-a pierdut cunoștința imediat după vaccinare

Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei
Vaccin anti-covid Pfizer

Reacții adverse Pfizer. O tânără și-a pierdut cunoștința imediat după ce a primit vaccinul Pfizer. Este vorba de o adolescentă de 16 ani, potrivit purtătorului de cuvânt al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Maramureş, Dan Bucă.

O tânără în vârstă de 16 ani a prezentat o reacţie adversă anafilactică, manifestată prin hipotensiune arterială, desaturare şi pierderea temporară a conştienţei, după administrarea dozei de vaccin Pfizer-BioNTech.

„Persoana a avut acordul părinţilor pentru efectuarea vaccinului şi a fost imunizată împreună cu ceilalţi membri din familie la centrul de vaccinare din oraşul Ulmeni. În istoricul medical al persoanei nu au existat antecedente alergice”, a spus Dan Bucă.

Conform aceleiaşi surse, personalul medical din centrul de vaccinare Ulmeni a acordat primul ajutor, iar tânăra a fost stabilizată şi transportată de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Maramureş la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă din municipiul Baia Mare, unde a rămas sub supraveghere medicală.

„Ulterior, pacienta a plecat la domiciliu, nefiind necesară internarea în spital”, a precizat Dan Bucă.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel