Sari la conținut

Recomandările ANPC de Black Friday 2023 pentru a evita reducerile fictive

sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

„Asigurați-vă că faceți cumpărături doar de pe site-uri de încredere și verificați autenticitatea reducerilor. Folosiți surse sigure și evitați ofertele prea bune pentru a fi adevărate. Protejați datele personale și financiare și citiți cu atenție termenii și condițiile.

Cu atenție și discernământ, puteți profita de oferte reale și să faceți cumpărături online în siguranță în timpul Black Friday”, explică ANPC într-un comunicat publicat pe Facebook.

Accesează site-urile care compară preţurile produselor

Paul Anghel, director general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), a scris o listă cu sfaturi concrete pentru cei care doresc să se bucure de ofertele de Black Friday 2023. În primul rând, este important să verifici site-urile care compară preţurile produselor. Astfel, îţi vei da seama ce magazine oferă cele mai mari reduceri de Black Friday 2023.

Pentru a alege cele mai potrivite produse de Black Friday 2023 pentru nevoile tale, este important să citeşti cu atenţie caracteristicile acestora.

Un alt sfat important pe care îl oferă directorul ANPC pentru cumpărături cât mai eficiente de Black Friday 2023 este să întocmeşti o listă cu produsele pe care îţi doreşti să le cumperi.

După ce ai făcut lista de Black Friday, verifică dacă produsele dorite se află pe stoc. Scopul principal de Black Friday 2023 este să prinzi cele mai mici preţuri. Este bine să verifici cât costă atât produsele cât şi livrarea acestora.

Dacă aveţi nelămuriri cu privire la produsele de Black Friday 2023, nu ezitaţi să contactaţi comerciantul pentru clarificări.

Atunci când faceţi cumpărături online de Black Friday 2023, verificaţi înainte dacă preţul fiecărui produs din coșul de cumpărături este același cu prețul redus indicat atunci când ați ales produsul, potrivit antena3.ro.

cumpărături
Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei

Obligaţiile comercianţilor care fac reduceri de Black Friday 2023

„Comerciantul este obligat să informeze corect și complet consumatorii, oferind, printre altele, următoarele informații:

– Datele de identificare (denumirea, adresa poștală și electronica, numărul de telefon, numărul de înregistrare în registrul societăților comerciale și cel de înregistrare fiscala etc);
– Caracteristicile esențiale ale produsului;
– Prețul cu toate taxele incluse;
– Cheltuielile de livrare, dacă este cazul;
– Modalitățile de plată și de livrare;
– Perioada de valabilitate a ofertei sau a prețului;
– Durata minimă a contractului, în cazul contractelor care prevăd furnizarea curentă sau periodică a unui produs;
– Funcționalitatea, compatibilitatea și interoperabilitatea bunurilor cu elemente digitale, a conținutului digital și a serviciilor digitale;
– Existenţa și modul de exercitare a dreptului de denunțare unilaterală a contractului.”, mai menţionează directorul ANPC în postarea sa despre Black Friday 2023.

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel