Sari la conținut

Reguli privind carantinarea persoanelor care sosesc în România. Când intră în vigoare?

aeroport
sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Calatorii cu familia

În contextul pandemic actual, odată cu apariția variantei Omicron, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat noi reguli pentru persoanele care sosesc în România.

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat, aseară, o hotărâre referitoare la regulile privind carantinarea persoanelor care sosesc în România, în contextul răspândirii tulpinii Omicron a coronavirusului în Europa. Măsurile vor fi aplicate de vineri, de la ora 00:00, până pe 8 ianuarie, la ora 24:00.

Noi reguli pentru persoanele care sosesc în România

Potrivit CNSU, se instituie măsura carantinei pentru 14 zile la domiciliu, în cazul persoanelor care sosesc din zona verde sau galbenă şi nu prezintă dovada vaccinării, a confirmării trecerii prin boală în ultimele 80 de zile anterioare intrării în ţară, ori dovada testării negative PCR pentru COVID-19, efectuată cu cel mult 72 de ore înaintea intrării pe teritoriul naţional.

Măsura se aplică şi pentru cetăţenii care sosesc din zona roşie şi nu prezintă dovezile amintite.

În schimb, dacă cetăţenii veniţi din statele aflate pe lista roşie au un test PCR negtiv intră doar 10 zile în carantină.

Sunt şi excepţii de la această normă, printre care copiii cu vârsta de până la 12 ani inclusiv, minorii între 12 şi 16 ani care prezintă rezultatul negativ al unui test PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, dar şi persoanele nevaccinate care nu au trecut prin boală şi care sosesc din zona roşie şi rămân pe teritoriul naţional pentru o perioadă mai mică de 3 zile, cu condiţia să prezinte rezultatul negativ al unui test PCR.

Nu avem suficiente date despre Omicron

Datele privind virulența noii variante Omicron sunt deocamdată puține, iar prima problemă o reprezintă transmisibilitatea, spun specialiștii. Primele cazuri identificate în România și în străinătate arată că virusul nu provoacă forme grave de boală, ceea ce ar fi o veste bună, a precizat șeful laboratorului de analize medicale al Spitalului Clinic Județean, profesor doctor Adrian Man, potrivit RRA.

„Din câte am auzit, nu este atât de virulentă tulpina față de tulpina Delta, indiană. Dacă e într-adevăr așa, e bine, dar e foarte transmisibilă, așa se pare. Înseamnă că s-ar putea întâmpla să avem încă un val, /că ar fi/ o tulpină predominantă Omicronul, dar nefiind patogenă, neputând cauza boala foarte severă, vom trece ușor prin boală, mai ales cu vaccinările, care au fost masive în ultima perioadă în lume. Și s-ar putea să se stingă pandemia cu totul, la un momet dat, din cauză că, nefiind patogen, persoanele se vindecă repede, nu mai transmit ușor”, a explicat Der. Adrian Man.

Andrada Lăcătuș

Andrada Lacatus studiaza actoria, colaboratoare la Teatrul Maior Gheorghe Pastia si indrageste jurnalismul. Acst lucru a facut ca in anul 2020 sa se alature ca redactor echipei editoriale a Doctorului zilei

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel