Relaţia dintre părinţi şi copii, felul şi mediul în care creşte un copil îşi pune amprenta asupra caracterului viitorului adult, pentru totdeauna.
Psihologul Andreea Nester a vorbit despre consecinţele pe care lipsa afecţiunii faţă de cei mici, o relaţie toxică între părinţi şi copii, dar şi pe de altă parte, atenţia extremă acordată acordată copilului le pot avea.
„În ce măsură părinţii ne determină viaţa de adult? Experienţele trăite se întipăresc în făptura omului, dar pot oare să schimbe firea acestuia? V-aţi gândit vreodată de ce fraţii crescuţi în aceeaşi casă, de aceiaşi părinţi, au comportamente total opuse? Răspunsul la aceste întrebări este dat de modul în care funcţionează relaţia copil-părinte, relaţie care modelează caracterul viitorului adult”, consideră medicul psihiatru.
Ea a spus totodată că natura umană se schimbă în funcţie de experienţele trăite.
„Deprinderile de viaţă ni le însuşim încă din copilărie şi, din această cauză, în toate culturile şi societăţile educaţia oferită copiilor a jucat şi joacă un rol primordial. Tot ce nu se învaţă la timp, nu se mai învaţă niciodată. Din acest motiv, părinţii ne vorbesc despre cei şapte ani de acasă – aici sunt bazele profunde ale educaţiei, iar rostul acestora este de a creşte un copil puternic şi sănătos”, explică dr. Andreea Nester.
Conform declaraţiilor sale, statisticile tulburărilor mintale la copii sunt îngrijorătoare: un copil din cinci are o afecţiune psihiatrică (conform numărului din octombrie 2010 al „Journal of the American Academy of Child and Adolescent Psychiatry”). Şi numărul cazurilor de ADHD este în creştere (Centrul pentru Controlul şi Prevenţia Bolilor din Statelor Unite arată că, în anul 2016, un copil din 36 era deja diagnosticat cu autism; în 2008 se vorbea de un caz la 88 de copii); depresia la adolescenţi este mult mai frecventă astăzi, ea fiind mai mare cu 37% (conform studiului realizat de John’s Hopkins Bloomberg School of Public Health şi publicat în 2016); rata sinuciderilor în rândul copiilor cu vârsta cuprinsă între 10 şi 14 ani a crescut (Centrul pentru Controlul şi Prevenţia Bolilor din SUA a raportat, de exemplu, că în luna noiembrie 2016 rata sinuciderilor în rândul elevilor americani – cu vârste între 10 şi 14 ani – a devenit mai mare decât cea a deceselor survenite în urma accidentelor rutiere, în cazul aceluiaşi grup de vârstă).
Pornindu-se de la aceste statistici, iniţial s-a crezut că se nasc mai mulţi copii „altfel”, că s-au îmbunătăţit metodele de diagnosticare a tulburărilor mintale sau că ar fi vina şcolii şi a sistemului.
„Problema o reprezintă, însă, părinţii. Aceştia îşi privează pruncii de bazele unei copilării sănătoase, cum ar fi o alimentaţie echilibrată şi un somn suficient, mişcare şi aer proaspăt, jocuri creative, comunicare, timp liber, obligaţiuni cu limite clar stabilite şi instrucţiuni descrise”, spune dr. Nester.
„Părinţii moderni sunt accesibili din punct de vedere emoţional, răsfaţă prea mult copiii şi le oferă acestora un stil de viaţă sedentar, cu stimulare nesfârşită prin distracţii tehnologice şi plăceri instantanee. Viaţa demonstrează că dragostea naturală pe care părintele o are faţă de odrasla sa nu este suficientă pentru a educa un om integru”, mai spune medicul psihiatru.
Un rol important în deteriorarea relaţiei copil-părinte îl joacă astăzi şi societatea de consum, în care principiile economice le-au înlocuit pe cele spirituale.
„Astăzi, educaţia tradiţională este denumită în mod peiorativ autoritară şi este privită ca fiind depăşită, învechită, ceva ce trebuie schimbat. În felul acesta a luat naştere o generaţie de copii, născută după anii 1990, greu de gestionat.
Aceşti copii sunt acuzaţi de faptul că sunt narcisişti, egoişti, leneşi, că nu se pot concentra, că sunt răzvrătiţi şi mereu nemulţumiţi. Această generaţie dezamăgitoare e rezultatul noii strategii de parenting”, explică dr. Andrea Nester.
În opinia psihiatrului ieşean, copiilor li s-a spus în permanenţă că sunt speciali şi au fost învăţaţi că pot avea orice îşi doresc Unii dintre ei ajung la unele şcoli nu pentru că ar merita, spune dr. Nester, ci din cauza părinţilor; alţii obţin note maxime nu pentru că ar fi învăţat bine, ci pentru că profesorii nu mai vor să se certe cu părinţii; unii copii sunt medaliaţi pentru participarea la o competiţie, deşi se clasează pe ultimul loc…
„În zilele noastre, coroniţa cu flori oferită elevului cu premiul întâi a devenit un simbol al discriminării, devalorizând elevul care munceşte cu adevărat pentru a nu-i răni orgoliul celui de pe ultimul loc”, consideră dr. Nester, medic specialist psihiatru în cadrul Institutului de Psihiatrie Socola Iaşi.
„Ce constată aceşti copii atunci când devin adulţi şi sunt aruncaţi în lumea reală? Că nu sunt atât de speciali, că mama nu poate să le aducă o promovare la locul de muncă şi că nu primeşti nimic dacă eşti pe ultimul loc. Mai mult, poţi fi chiar concediat pentru rezultatele slabe pe care le înregistrezi”, spune dr. Andreea Nester.
Pe scurt, susţine psihiatrul ieşean, aceşti copii constată că viaţa e prea dură pentru ei.
„Astfel, s-a crescut o întreagă generaţie nu de oameni speciali, ci de oameni mult mai frustraţi. Este evident faptul că un copil crescut să creadă că totul se învârte în jurul lui, atunci când se va ciocni de oameni şi reacţii diferite, va avea de suferit. În loc să-şi educe copilul să facă faţă greutăţilor şi situaţiilor tensionate, părinţii liberali renunţă acum la constrângeri şi pedepse, considerând că trebuie să devină cei mai buni prieteni ai copiilor; se coboară la nivelul lor, nu îndrăznesc să-i contrazică şi nu stabilesc limite. Părinţii nu mai decid nimic şi doresc să fie la fel de cool şi rebeli ca odrasla lor”, spune dr. Andrea Nester.
Ea a reamintit că psihiatrul suedez David Eberhard susţine, în cartea „Copiii la putere”, că acest stil de a-ţi lăsa copilul să fie şeful a eşuat. Ca dovezi, acesta prezintă prăbuşirea disciplinei în şcoli şi a calităţii actului educaţional. În Suedia, spune psihiatrul amintit, problemele sociale din şcoli sunt în creştere, iar elevii refuză în mod uzual să urmeze regulile profesorilor. Parentologul Antonia Noel surprinde esenţa noului stil de a fi părinte şi rostul său social: „Noi suntem ultima generaţie care a ascultat de părinţi şi prima care va asculta de copii”.
Aşadar, susţine dr. Andreea Nester, nu-i spuneţi unui copil „eşti cel mai bun”, „cel mai frumos”, „cel mai talentat”, deoarece este suficient să-i spuneţi „eşti bun”, „eşti frumos”, „eşti talentat”.
„Dacă vreţi, totuşi, să-i spuneţi copilului că este cel mai în ceva, îi puteţi spune fără regret că e cel mai iubit. Oferiţi copilului tot ceea ce are nevoie, nu ceea ce doreşte, pentru că orice încălcare a acestor principii va duce la pierderea armoniei necesare unei dezvoltări sănătoase”, concluzionează dr. Andreea Nester, medic specialist psihiatru în cadrul Institutului de Psihiatrie Socola Iaşi.
Sursa: Agerpres
