Categories: Stil de viaţă

Relațiile intime în timpul sarcinii și după nașterea unui copil. Ce se schimbă și ce e de făcut

Relațiile intime în timpul sarcinii. Sarcina este o perioadă magică, iar așteptarea unui copil alături de persoana iubită îi poate apropia pe cei doi parteneri în mai multe feluri. Dar, în același timp, poate schimba ceva în relația lor intimă. Și nu întotdeauna în bine.

Cu puțin efort din partea ambilor și urmând câteva sfaturi, viața sexuală poate fi sigură și satisfăcătoare și în timpul sarcinii, și după nașter. Iar pentru asta e bine să se țină de cont de câteva lucruri, potrivit dr. Andreas Vythoulkas, medic specialist obstetrică-ginecologie, cu supraspecializare în infertilitate.

Dr. Andreas Vythoulkas spune că relațiile intime în timpul sarcinii nu sunt contraindicate, în majoritatea cazurilor

Comunicare, comunicare

În absolut orice relație, cheia o reprezintă buna comunicare. Și este important ca amândoi partenerii să fie pe aceeași… frecvență în ceea ce privește momentele de intimitate. Apoi, mai sunt importante discuțiile legate de imaginea corpului.

Schimbările care au loc pe parcursul sarcinii și după naștere (creșterea în greutate, vergeturile, modificarea sânilor) pot face femeia să se simtă neatractivă. Aici este foarte important rolul partenerului, care trebuie să o asigure că pentru el este cea mai frumoasă femeie și că o iubește așa cum a iubit-o din prima clipă.

Siguranța actului sexual în timpul sarcinii

Multe cupluri sunt îngrijorate că actul sexual ar putea face vreun rău copilului. Nu este așa. Relațiile sexuale sunt sigure pe toată durata sarcinii, cu excepția cazului în care medicul face o recomandare specială în acest sens.

De exemplu, dacă indică repaosul la pat, atunci actul sexual nu este o idee bună. Atenționare: dacă după actul sexual apare o ușoară sângerare (spotting), nu te speria. Este complet normală. Motivul îl reprezintă creșterea fluxului sanguin și ruperea unor vase mici de sânge din jurul cervixului. Însă dacă sângerarea durează o perioadă prelungită de timp (câteva ore) va trebui să te adresezi medicului.

Intimitate sub alte forme

Este important să vă comunicați nevoile intime în timpul sarcinii și chiar mai important după nașterea copilului. Deși majoritatea medicilor recomandă evitarea actului sexual în cele șase săptămâni după naștere, puteți experimenta alte tipuri de intimitate. Îmbrățișați-vă, alintați-vă, fiți sensibili unul la nevoile celuilalt.

Apetitul sexual postpartum

Dacă înainte de sarcină ai avut un apetit sexual normal, după perioada de recuperare el ar trebui să revină. Același lucru este valabil și dacă ai avut un impuls sexual scăzut sau ridicat. Toate lucrurile ar trebui să revină la starea de dinainte de sarcină.

În unele cazuri, însă, libidoul crește în timpul sarcinii și poate rămâne ridicat chiar și după recuperare. Vaginul poate să pară mai uscat din cauza scăderii nivelului hormonilor. În loc să evitați sexul, petreceți timp suplimentar pentru preludiu și luați în considerare utilizarea unui lubrifiant.

Sfaturi pentru bărbați:

După naștere s-ar putea să o doară sânii și burta și să aibă gleznele umflate. Nivelurile de hormoni scad semnificativ, iar combinat cu lipsa somnului partenera ta poate deveni sensibilă din punct de vedere emoțional. Fii înțelegător cu ea și urmărește posibilele semne de depresie.

Sfaturi pentru femei:

După venirea pe lume a copilului, partenerul s-ar putea să se simtă exclus și inutil. Va fi obosit și s-ar putea să nu știe cum să te ajute. Trebuie să ai și tu pentru el înțelegere și răbdare. Și nu uitați să comunicați!

 

Recent Posts

Planta minune care protejează ficatul. Abundă în Vitamina C și complex de Vitamina B

Planta minune care protejarea ficatului. Un stil de viață nesănătos este principalul factor care conduce…

11 minute ago

Ai exagerat cu mâncarea de Paște? Aplică rapid aceste sfaturi

Ce trebuie să faci dacă ai mâncat prea mult de Paște. În funcție de tradiții…

41 de minute ago

Cum să accelerezi metabolismul și să pierzi mai repede în greutate

Cum să accelerezi metabolismul. Condimentele nu numai că adaugă savoare mâncărurilor, dar au, în același…

o oră ago

Truc benefic pentru sănătate. Cum să îți îmbunătățește starea de spirit. Există  un elixir natural care crește nivelul de serotonină

Truc benefic pentru sănătate. Cum să îți îmbunătățește starea de spirit. Există  un elixir natural…

2 ore ago

SECRETE de scădere a tensiunii arteriale FĂRĂ mendicamente

  Hipertensiunea arterială o afecțiune în care presiunea sângelui în artere este persistent crescută, punând…

2 ore ago

Care este starea de sănătate actuală a Regelui Charles. Cum a evoluat tratamentul

Care este starea de sănătate actuală a Regelui Charles. Cum a evoluat tratamentul personalizat  În…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic