Sari la conținut

Remediul chinezesc inedit pentru durerile de spate. Antidot miraculos împotriva artritei

dureri de spate
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Din cuprinsul articolului

Obiceiul își are originea în China, în urmă cu câteva secole, dar acum mai multe studii au constatat beneficiile sale asupra flexibilității mușchilor, musculaturii și împotriva durerilor de spate.

Este vorba de mersul cu spatele, care poate avea numeroase beneficii fizice, după cum arată mai multe studii medicale. Se pare că acest remediu neobişnuit ameliorează durerile de spate, ajută la problemele de genunchi, este un antidot împotriva artritei și întărește gleznele.

 

În 1915, un american în vârstă de 50 de ani, pe nume Patrick Harmon, a mers pe jos, cu spatele, de la San Francisco la New York. Era o călătorie de 6400 de kilometri, extrem de obositoare chiar și mergând normal, adică înainte, dar a reușit să o facă și a câștigat cei 20.000 de dolari puși la bătaie în urma unui pariu.

Un secol și mai bine mai târziu, diverse studii medicale și sportive arată că acest mod aparent bizar de a merge poate avea numeroase beneficii medicale.

Îmbunătățește condiția fizică

Conform BBC, obiceiul de a merge cu spatele din motive de sănătate este foarte vechi, dar studii recente au confirmat că este o modalitate eficientă de a îmbunătăți performanța sportivă și de a dezvolta forța musculară.

Janet Dufex, expertă în biomecanică la Universitatea din Nevada, susține că mersul cu spatele timp de 15-20 de minute pe zi, pe o perioadă de patru săptămâni, crește flexibilitatea mușchilor ischiogambieri, întărește mușchii spatelui și reduce durerile de spate.

Alte studii indică faptul că mersul cu spatele este benefic pentru persoanele în vârstă, cele obeze sau care suferă de artrită și supraviețuitorii anumitor forme de accident vascular cerebral. De asemenea, s-a constatat că mersul cu spatele consumă mai multe calorii decât mersul înainte.

Mersul pe jos sau alergatul încet, cu spatele, este o formă de antrenament folosită în diverse discipline sportive. Tendoanele, șoldurile și gleznele sunt părțile corpului care beneficiază cel mai mult de acest mod nenatural de mers. Desigur, așa cum subliniază BBC, potrivit Mediafax, mersul sau alergarea cu spatele implică riscuri: trebuie să o faci cu atenție, să eviți obstacolele și să ai grijă să nu cazi.

Oamenii de știință și medicii atrag atenția că există și alte modalități mai eficiente de a obține aceleași rezultate: înotul, de exemplu, sau practicarea tai chi, o artă marțială străveche din China.

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel