Sari la conținut

Renumit medic român: Diabetul poate fi o consecință dar și o cauză a cancerului pancreatic

cafeaua afectează pancreasul
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Din cuprinsul articolului

Legăura dintre diabet și cancer de pancreas. Prof. dr. Mircea Beuran a explicat care sunt unii dintre cei mai importanți factori de risc ai cancerului de pancreas. Unul dintre aceștia este diabetul, existând o strânsă legătură între aceste două boli care afectează pancreasul. 

Când vine vorba de cel mai important factor de risc al cancerului de pancreas, medicul a precizat că e vorba de fumat. Însă și alimentația are o influență. Carnea roșie și mâncărurile grele favorizează, de asemenea dezvoltarea unui cancer de pancreas.

”Pancreasul este comandat de volumul de mâncare și de compoziția mancarii pentru că el participă la dizolvarea acestui volum. Efortul de a face un volum mare de suc pancreatic e un efort care se resimte în timp. De aceea e indicată o mânacare mai simplă, gătită în casă și cu un volum de mâncare normal,” a precizat prof.dr. Beuran, pentru Medika TV.

Prof. dr. Mircea Beuran atrage atenția

Pe lângă acești factori favorizanți, medicul a mai menționat și anumite boli precum diabetul zaharat și pancreatitele acute și cronice. Pancreatita cronică este premergătoare de a face cancer de pancreas, potrivit chirurgului.

”Toate tumorile de pancreas trag după ele și diabetul zaharat. Este un joc între diabetul zaharat și cancer și între cancer și diabetul zaharat. Care este jocul? Atâta timp cât bolnavul pregătește cancerul pancreatic, induce și diabetul. Diabetul apare ca o consecință a distrucției celulelor care dau sucul pancreatic. Se cunoaște că din populația diabetică, până la 25%, în primii ani (2-5 ani) există un procent important de bolnavi diabetici care fac cancer. Faci cancer, faci diabet și ai diabet, ai un potențial de a face cancer,” atrage atenția prof. dr. Mircea Beuran.

Este bine de educat bolnavul diabetic de la bun început, să-i spui că în primii trei ani în care trebuie să urmărești și dacă apare o zonă canceroasă în pancreas, conform medicului. ”Tumorile pancreatice sunt perverse, nu se lasă depistate ușor. Dau simptome când s-au complicat într-un mod greu reversibil sau ireversibil. Poziția pancreasului e cea mai profundă din cavitatea abdominală, de aceea simptomatologia este foarte tardivă,” conchide prof. Beuran.

Doctorul zilei whatsapp channel

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si: