Sari la conținut

Replica unui stareţ, după ce un preot a declarat că iubirea pentru pisici ar fi un păcat: „Să nu uităm că animalele nu l-au izgonit pe Iisus Hristos din staulul lor și din preajma lor niciodată”

Replica unui stareţ, după ce un preot a declarat că iubirea pentru pisici ar fi un păcat: „Să nu uităm că animalele nu l-au izgonit pe Iisus Hristos din staulul lor și din preajma lor niciodată.

După ce preotul Matei Vulcănescu a afirmat că că oamenii care îşi iubesc fără măsură animalele de companie vor ajunge în Iad, oamenii au reacționat masiv.

Biserica Ortodoxă Română (BOR) a ținut să lămurească lucrurile și transmis, prin purtătorul său de cuvânt, că ideea este o aberaţie ridicolă.

„Preotul respectiv este un cleric care nu aparține de BOR și care trăiește în Grecia. Reprezintă zona extremismului filetist care compromite orice idee de ortodoxie.

Ceea ce a debitat recent este, desigur, o ridicolă aberație”, a declarat Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, potrivit Observator.

Vulcănescu consideră că oamenii au ajuns să își iubească mai mult câinii şi pisicii și din această cauză nu vor moșteni Împărăția Cerurilor.

Ar putea fi o imagine cu 1 persoană şi pisică Ragdoll

Replica unui stareţ, după ce un preot s-a declarat împotriva pisicilor

În replică, părintele Dimitrie Ivaşco, starețul Schitului Straja, a spus:

La rândul săun, un alt membru BOR, Dimitrie Ivaşco, părintele stareţ al Schitului din Straja-Lupeni, din Hunedoara, a reamintit că omul nu trebuie să disprețuiască nimic creat de Dumnezeu.

„Dumnezeu a făcut totul cu rost. Animalele din Rai îl ajutau pe Adam la contemplarea Creatorului. Acesta este rostul lor firesc și deplin.

După căderea omului în păcat, unele animale s-au sălbăticit, pentru ca omul să nu uite ce a adus păcatul în lume și să se smerească.

Iar alte animale au rămas domestice, pentru ca omul să se bucure și să nu deznădăjduiască. Să-și amintească de Raiul pierdut și să lucreze la mântuirea lui.

Desigur, e păcat să prețuiești animalul mai mult decât omul. Dar sunt de înțeles și oamenii mai sensibili sufletește ce stau mai mult cu animalele decât cu oamenii.

Să nu uităm că pe Mântuitorul Iisus Hristos nu l-au primit oamenii în caselele lor ca El să se nască. În schimb, animalele nu l-au izgonit din staulul lor și din preajma lor niciodată.

Să iubim și să respectăm tot ce Bunul Dumnezeu a creat spre folos vieții omului și mai ales spre folosul mântuirii lui.

Ceea ce Dumnezeu a creat, omul să nu disprețuiască, ci să iubească. Amin”, a scris starețul Dimitrie Ivașco pe Facebook.

„Ori pisica, ori Hristos!”

Reacția vine după ce preotul ortodox Matei Vulcănescu a transmis un mesaj controversat pe reţelele sociale privind deţinerea pisicilor.

Mai exact preotul ar fi afirmat că omul ar trebui să aleagă între pisici şi Hristos.

„Ori pisica, ori Hristos! Nu se poate si Împărăția Cerurilor şi pisica! Cine nu se leapădă de pisică merge în Iad!

Animalul a ajuns să substituie omul! Animalele de casă sunt dumnezeii noștri!”, arată mesajul lui Matei Vulcănescu transmis pe Facebook. 

Carmen Alecu
Alecu Carmen

Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel