Sari la conținut

Reputat medic neurolog: aceasta este boala secolului! Trist este că apare din ce în ce mai des în rândul tinerilor

Vlad Ciurea
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Prof. dr. Vlad Ciurea

Reputatul medic neurolog Vlad Ciurea, a vorbit depre boala secolului, care a început să afecteze oamenii de la vârste tineri. Potrivit marelui profesor, un factor care a contribuit la dezvoltarea bolii secolului este stresul.

Tinerii, în număr din ce în ce mai mare, sunt afectați de boala secolului: Parkinson.

„Din nefericire, numărul cazurilor de Parkinson s-a înmulțit, din cauza stresului zilnic. Oameni tineri au Parkinson. Ajung la neurochirurg. Noi avem centre în țară în care se poate opera Parkinson, să oprești acel tremur involuntar, care, mai mult, la emoție, poate să crească”, a spus Vlad Ciurea într-un interviu acordat pentru DC News.

Urma de speranță în ceea ce privește boala stă în progresele semnificative în tratarea acestei maladii, inclusiv la noi în ţară.

„Da, sunt speranțe în terapiile regenerative. Eforturile sunt mari din toate punctele de vedere. Neurochirurgia a progresat foarte mult prin operațiile care se fac în anumite locuri în profunzimea creierului. Și aici operațiile stereotactice ne ajută și în acest moment.

(…) Se fac niște micro-electro coagulări în centrii care comandă, opresc mișcarea involuntară. Există centre foarte specializate în Europa. Am luat și noi informații”, a precizat Vlad Ciurea.

Primele simptome ale bolii Parkinson apar în mod normal după vârsta de 60 de ani. Anual, peste 300.000 de oameni sunt diagnosticaţi cu această maladie degenerativă.

Boala Parkinson: cauze, simptome

Boala Parkinson este o tulburare a creierului care provoacă mișcări neintenționate sau incontrolabile, cum ar fi tremurături, rigiditate și dificultăți de echilibru și coordonare.

Simptomele încep de obicei treptat și se agravează în timp. Pe măsură ce boala progresează, oamenii pot avea dificultăți de a merge și de a vorbi. Ei pot avea, de asemenea, modificări mentale și comportamentale, probleme de somn, depresie, dificultăți de memorie și oboseală.

Deși practic oricine ar putea fi expus riscului de a dezvolta boala Parkinson, unele studii sugerează că această boală afectează mai mulți bărbați decât femei. Nu este clar de ce, dar sunt în curs de desfășurare studii pentru a înțelege factorii care pot crește riscul unei persoane de a suferi de Parkinson.

Un risc clar este vârsta: deși majoritatea persoanelor cu Parkinson dezvoltă pentru prima dată boala după vârsta de 60 de ani, aproximativ 5% până la 10% au debut înainte de vârsta de 50 de ani.

Formele cu debut precoce ale Parkinson sunt adesea, dar nu întotdeauna, moștenite, iar unele formele au fost legate de mutații specifice ale genelor.

Ce cauzează boala Parkinson?

Cele mai proeminente semne și simptome ale bolii Parkinson apar atunci când celulele nervoase din ganglionii bazali, o zonă a creierului care controlează mișcarea, devin afectate și/sau mor.

În mod normal, aceste celule nervoase, sau neuroni, produc o substanță chimică importantă a creierului, cunoscută sub numele de dopamină. Când neuronii mor sau devin afectați, ei produc mai puțină dopamină, ceea ce provoacă probleme de mișcare asociate bolii.

Oamenii de știință încă nu știu ce cauzează moartea neuronilor.

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel