Sari la conținut

Restricții dure în mai multe țări europene. Carantină inclusiv pentru vaccinați și imunizare obligatorie din februarie

Din cuprinsul articolului

Mai multe țări din Europa impun restricții dure pe fondul exploziei numărului de infectări Covid-19. Printre restricții se numără carantina, inclusiv pentru persoanele vaccinate, și imunizarea obligatorie din februarie, în cazul Austriei.

Mai multe țări europene reimpun restricții dure, pe fondul exploziei de cazuri noi de infectare cu coronavirus. Una dintre ele este Austria, unde carantina decisă de luni pentru cei nevaccinați va fi extinsă de săptămâna viitoare la întreaga populație, comunică RRA.

Restricții dure anti-COVID în Europa

Carantina decisă de săptămâna viitoare pentru întreaga populație a Austriei va dura pentru început 10 zile, însă nu este exclusă o prelungire a ei, dacă situația sanitară nu se îmbunătățește.

Pentru moment, de luni, austriecii vor avea voie să iasă din case doar pentru cumpărături esențiale, hrană sau medicamente, pentru a merge la lucru sau la medic și pentru a lua aer.

Restaurantele și majoritatea magazinelor vor fi închise, iar părinților li se cere să nu își trimită copiii la școală, dacă este posibil.

În plus, din februarie, vaccinarea anti COVID-19 va deveni obligatorie în Austria.

De mâine chiar, în Belgia sunt în vigoare noi restricții, iar de luni angajaților li se cere să lucreze de acasă patru zile pe săptămână, acolo unde este posibil.

Şi Germania pregătește noi măsuri antiepidemice. Este luată în calcul chiar carantina totală, pentru că – spune ministrul sănătății, Jens Spahn – situația este extrem de gravă.

Până atunci, autoritățile din landul Bavaria au decis să anuleze toate târgurile de Crăciun și să închidă pentru trei săptămâni barurile și discotecile.

Puțin mai la est, în Slovacia și Cehia, vor fi în vigoare de luni restricții pentru persoanele nevaccinate care nu vor mai putea intra în restaurante, centre comerciale și nici nu mai pot asista la evenimente sportive.

Tot de luni, cei nevaccinați nu mai pot intra în Grecia în niciun spațiu public închis, cu excepția localurilor pentru luat masa.

Este nevoie de o accelerare a campaniei naționale de vaccinare anti COVID-19, a fost mesajul transmis astăzi autorităților din Bulgaria de comisarul european pentru piață internă, Thierry Breton.

Aflat în vizită la Sofia, după ce Ieri a fost la București, responsabilul european a afirmat că doar prin vaccinare poate fi redus riscul apariției unor variante noi mai contagioase ale coronavirusului.

 

Andrada Lăcătuș

Andrada Lacatus studiaza actoria, colaboratoare la Teatrul Maior Gheorghe Pastia si indrageste jurnalismul. Acst lucru a facut ca in anul 2020 sa se alature ca redactor echipei editoriale a Doctorului zilei

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel