marți, martie 17, 2026
6.2 C
București

Rețea de fraudare a medicamentelor scumpe, spulberată! Zeci de percheziții

Percheziții de amploare în București și în nouă județe, într-un dosar privind fraude cu medicamente destinate bolilor grave. O rețea bine organizată, formată din intermediari, medici, farmaciști și firme, este acuzată că a pus la punct un mecanism ilegal: medicamente în valoare de până la 4.000 de lei bucata erau cumpărate de la pacienți vulnerabili, apoi reintroduse ilegal în circuitul farmaceutic și exportate în UE. Prejudiciul este uriaș.

Ancheta este în plină desfășurare

În urma verificărilor, s-a reținut ca persoanele implicate, începand cu anul 2022, ar fi operationalizat un mecanism ilicit in domeniul decontarii de medicamente (cu preturi ridicate, destinate tratarii de boli grave) din Fondul National Unic al Asigurarilor Sociale de Sanatate, iar acestea ar fi avut roluri foarte bine definite in economia activitatilor derulate, respectiv:

Citeste si…

  •  persoane care cumpara medicamente si/sau prescriptii medicale de la pacienti;
  • persoane care au rolul de a prelua/preda prescriptii medicale si medicamente de la/catre anumiti medici si unitati farmaceutice;
  • medici care emit prescriptii pentru medicamentele amintite si/sau valorifica unele medicamente decomisionate,
  • personal din cadrul unitatilor farmaceutice, de regula farmacisti sau asistenti farmacisti, care este angrenat in circuitul ilicit, din municipiul Bucuresti si din judetele Constanta si Calarasi;
  • persoane prin intermediul carora se reintroduc in circuitul comercial medicamentele obtinute prin mijloace frauduloase, preponderent in spatiul UE, dar si in tara, potrivit formaremedicala.ro.

Mecanismul ilicit utilizat

medicamente
Sursă foto: Getty Images

Mecanismul ilicit utilizat presupune parcurgerea mai multor etape, fiecare fiind extrem de importanta in atingerea scopului final, succesiunea fiind urmatoarea:

Pacienți vulnerabili

1. Achiziționarea de medicamente de la pacienți, care ar fi constat în identificarea și convingerea pacienților care ar beneficia de tratament medical și care ar fi intrat în posesia medicamentelor în baza unor prescripții medicale eliberate de medicii curanți, toți acești pași fiind parcurși în mod legal, dar erau vizate persoane cu posibilități materiale foarte reduse, fiind dispuse să își vândă medicamentele către intermediari (exemplu – cel mai bine vândut medicament la nivel mondial, cu un preț de referință de aproximativ 4.000 de lei, ar fi fost primit în mod gratuit de pacient și vândut către intermediar cu prețuri ce variază între 200 și 500 de lei).

Trebuie reținut că medicamentele în cauza ar fi decomisionate din unitățile farmaceutice că fiind eliberate către pacient și nu pot fi introduse în circuitul legal de distribuție deoarece o eventuală scanare a codului unic ar genera alerte în sistemul de verificare.

2. Plasarea medicamentelor procurate la cabinete medicale ar fi reprezentată de înmânarea medicamentelor către medic ori asistentul medical, intermediarii primind, în schimb, prescripții medicale eliberate pentru aceleași medicamente, pe numele unor pacienți care ar avea dreptul legal la tratament.

Citeste si…

În momentul în care acești pacienți s-ar fi prezentat la medic, ar fi primit medicamentele pe care intermediarii le-ar fi cumpărat de la pacienții menționați la pct. 1, fără a intră în posesia prescripției medicale.

Prin acest procedeu, intermediarii ar fi realizat o tranzacție extrem de avantajoasă din punct de vedere mercantil, în sensul că ar fi oferit medicamente pe care le-ar fi cumpărat cu maxim 500 de lei/bucată și ar fi primit prescripții medicale pentru medicamente cu o valoare de aproximativ 4.000 de lei/bucată.

Citeste si…

După finalizarea acestei etape, intermediarii ar fi procurat o prescripție medicală pe care ar fi utilizat-o în etapă a treia.

3. Ridicarea de medicamente din farmacii. În această etapă, intermediarii s-ar fi deplasat la farmaciile agreate, unde ar fi prezentat prescripția medicală obținută prin procedeul descris la pct. 2 și farmacistul i-ar fi înmânat medicamentele. Este important de subliniat că farmacistul nu decomisioneaza medicamentul din sistemul de verificare și o eventuală scanare a codului unic nu ar prezența nicio alertă.

4. Introducerea în circuitul legal este etapă în care medicamentele ar fi fost vândute de intermediari către administratorii unor societăți autorizate să comercializeze medicamente, la un preț de aproximativ 50% din valoarea de piață și aceștia ar fi simulat operațiunea de vânzare-cumpărare prin entități pe care le-ar controla, precum companii din Bulgaria.

Citeste si…

Plasarea pe piață legală

5. Plasarea pe piață legală, în special în spațiul comunitar, ar fi constat în vânzarea medicamentelor, de către societățile precizate la pct. 4, pentru care există o cerere permanentă și pentru care plata contravalorii s-ar face imediat și, uneori, chiar anticipat, mai ales către importatori din Uniunea Europeană, preponderent din Germania, unde medicamentele ar fi verificate, nu ar fi generat alerte, apoi ar fi fost reambalate conform standardelor naționale din țările respective și ar fi primit un alt cod unic de verificare.

 

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

Un virus care îți șterge complet memoria sistemului imunitar este din nou în creștere

Cazurile de rujeolă au crescut semnificativ în ultimii ani,...

„Nu există vârstă pentru un AVC”. Semne care trebuie să te facă să suni urgent la 112

Accidentul vascular cerebral (AVC) poate apărea la orice vârstă,...

Explicația formării cheagurilor de sânge după vaccinarea anti-COVID. Efectul care a nedumerit lumea medicală

Explicația formării cheagurilor de sânge după vaccinarea anti-COVID. Deși...

Bugetul Sănătății 2026: investiții record în programele naționale, dar fondurile rămân la limită

Ministrul Rogobete a prezentat astăzi bugetul Sănătății pentru 2026...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Avertisment urgent pentru cei care iau medicamente pentru hipertensiune

Autoritățile din Marea Britanie au emis o alertă privind...

Avertisment urgent pentru oricine ia ibuprofen

Persoanele care folosesc frecvent medicamente antiinflamatoare pentru calmarea durerii...

Semnal de alarmă: Epuizarea profesională a cadrelor medicale a atins cote alarmante

Problemele legate de epuizarea profesională a cadrelor medicale, mai...

Semnal de alarmă: aceste MEDICAMENTE banale pot fi un pericol pentru sănătate!

Medicii atrag atenția că medicamentele utilizate frecvent pentru calmarea...

Citește și