Sari la conținut

Principalele cauze ale retenției de apă. Poate fi semnul unor afecțiuni grave

Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei
Degetele cu vârfurile umflate pot fi un semnal cancerului

Retenția de apă este semnul unei afecțiuni medicale, medicii avertizează, și de aceea trebuie să te prezinți la medic pentru analize amănunțite.

Retenția de lichide numită în termeni medicali edem apare atunci când lichidul nu este eliminat din țesuturile corpului, inclusiv din piele. Cea mai des întâlnită este retenția de apă. Medicii avertizează că retenția de apă este semnul unei afecțiuni medicale și de aceea trebuie să te prezinți la medic.

Cu toate acestea, sunt și situații în care retenția de apă nu înseamnă o problemă gravă de sănătate ci este pur și simplu rezultatul unui stil de viață nesănătos, al unui regim alimentar greșit sau chiar al obezității.

Edemele sau umflarea vizibilă a pielii ca urmare a retenției apei în organism pot să fie cronice, sporadice sau pot să fie ciclice, să revină.

Iată care sunt principalele cauze ale retenției de apă:

  • Dieta nesănătoasă. Dieta alimentară are un rol extrem de important în reglarea tensiunii arteriale și a nivelului de apă din corp. Altfel spus, în clipa în care sodiul este prea mult în corp, organismul va reține apa.
  • Statul prea mult timp în picioare. Acest obicei duce la retenția apei, iar seara persoana în cauză va avea picioarele umflate.
  • Hormonii. Altfel spus în apropierea perioade menstruale femeile vor reține apă în corp. Însă aceasta este o situație care nu presupune probleme medicale, ea dispare la câteva zile. În caz contrar, dacă există un dezechilibru hormonal, trebuie cerută părerea medicului specialist.
  • Administrarea de analgezice, de antidepresive poate să aibă ca efect secundar retenția de apă în corp.
  • Problemele cardiovasculare precum este insuficiența cardiacă. În astfel de cazuri trebuie mers obligatoriu la medicul cardiolog pentru stabilirea diagnosticului și a tratamentului. Principalele simptome ale insuficienței cardiace sunt: amețeli, oboseală, ritm cardiac crescut.
  • Insuficiența venoasă este o altă cauză medicală posibilă a retenției de apă. Primul simptom este umflarea picioarelor fără o cauză aparentă. De asemenea, pacientul se va lupta și cu durerea resimțită la nivelul membrelor inferioare sau cu schimbarea culorii pielii. Trebuie mers la medic pentru instituirea tratamentului adecvat.
  • Sunt studii care arată că lipsa vitaminelor B1, B5, B6 este asociată cu retenția de apă din corp. Așa că fie incluzi aceste vitamine în dietă fie le cumperi de la farmacie.
  • Anumite afecțiuni endocrine pot avea ca efect retenția de apă. De exemplu, în hipertiroidie este reținută apa în corp.
  • Existența unei probleme la nivelul rinichilor. Atunci când rinichii nu funcționează cum trebuie, este reținută apă, iar edemul se manifestă prin creșterea în greutate, dar și apariția pungilor sub ochi.
  • Și anumite alergii pot duce la retenția apei în corp.
  • Bolile de ficat precum este ciroza hepatică are ca efect apariția edemului.

Ce soluții ai:

  • Renunță la consumul în exces de sare.
  • Îmbunătățește circulația sângelui la nivelul picioarelor prin poziția în care dormi. Mai exact, folosește o pernă pe care să-ți sprijini picioarele în timpul somnului.
  • Poți lua de la farmacie ciorapi compresivi medicinali, care ajută circulația venoasă.
  • Fă multă mișcare de preferat zilnic.

Indiferent de cauza care a dus la retenția de apă, înainte de orice trebuie să mergi la medic, să te asiguri că stilul tău de viață a dus la această problemă sau că, mai grav, cauza este de natură medicală și atunci trebuie să iei tratament.  Medicul îți va face o serie de investigații până la stabilirea corectă a diagnosticului și implicit a tratamentului bolii de fond.

Rusen Anca

Sunt editor, jurnalist pe sănătate de 8 ani. De ce presă medicală? Fiindcă din cei 15 ani de presă, cel mai mult am iubit sănătatea. Să scriu despre tot ceea ce înseamnă sănătatea în viața unui individ cred că mă definește ca om. Și recunosc: regret că nu am făcut medicină! Practic, sănătatea este cel mai frumos dar pe care l-am primit și paradoxal, singurul pe care îl neglijăm. Fiindcă cel mai mult ne doare un diagnostic care îți ia răsuflarea și care îți pune sufletul la încercare. Boala te împovărează atât sufletește cât și fizic. Scriu fiindcă sănătatea trebuie prețuită și lipsa ei costă enorm. Cred cu tărie că primul pas spre sănătate este cunoașterea, informarea și educarea. Mai exact, ceea ce facem noi, jurnaliștii. Oferim cititorilor noștri accesul la informații corecte, atent documentate medical. În felul acesta, eu simt că pot contribui puțin la tot ceea ce înseamnă prevenția unor boli!

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel