Sari la conținut

Retrogradarea lui Marte între 20 Octombrie – 12 Ianuarie. Astrolog: Vom descoperi că adevărata schimbarea începe cu noi

Daniela Simulescu
sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Horoscop 2025

Din cuprinsul articolului

Retrogradarea lui Marte între 20 Octombrie – 12 Ianuarie. Daniela Simulescu, astrolog, a dezvăluit ce anume se va întâmpla în următoarea perioadă.

Marte va retrograda între 30 octombrie și 12 ianuarie în semnul Gemenilor. Și pe parcursul acestui tranzit va face careu cu Neptun. Știți care va fi prima tendință? Aceea de a încerca să îi schimbăm, modificăm, transformăm pe cei apropiați. După voia noastră. Dar după cum mi-am dat seama pe proprie piele, vom descoperi că adevărata schimbarea începe cu noi. Și că, atunci când vom reuși, s-ar putea să nu îi mai vrem deloc pe cei cărora voiam să le aducem “îmbunătățiri””, a scris Daniela Simulesc, potrivit DCnews.

Alinierea stelelor și data nașterii ne permit să stabilim modele de comportament și personalitate, așa cum este explicat de astrologie. Studiul mișcării planetelor și influența lor ajută la prezicerea modului în care oamenii se vor descurca în dragoste, muncă și finanțe.

Potrivit lui Mihai Voropchievici, jumătate din zodii sunt cu șanse reale de îmbogățire.

„Jumătate din zodii sunt cu șanse reale de îmbogățire”, a subliniat Voropchievici.

4 zodii atrag banii ca un magnet

Numerologul a vorbit în continuare despre 4 zodii care au mai multe abilități decât celelalte de a atrage bani rapid.

BERBEC: Are mari șanse de îmbogățire, datorită agresivității lui, puterii lui de muncă, incisivității. Berbecii sunt conștienți că au nevoi materiale mari. Au și multă hotărâre și sunt fantastici de cinstiți. În schimb, când apelează la alte calități, când e nerăbdător și impusiv, pot să strice bunele relații și atunci ajung la suferință materială.

TAUR: Sunt răbdători și tenace și se pliază acolo unde este sursă financiară și asta pentru că au un pragmatism al lor. Atâta timp cât știu să muncească, să facă toate lucrurile frumos, fără să facă exces de acea încăpățânare, acel conservatorism pe care, de multe ori, îl dețin cu prioritate și cu mare aplomb.

RAC: Are tot ce vrea în permanență pentru că știe să-și creeze ocazii. Avantajul e în dublu sens: și pentru ei, și pentru patronul la care lucrează. Câteodată pot deveni și celebri și bogați.

SCORPION: Au fantastic de mult curaj, multe resurse, sunt pasionați, dar și încăpățânați. Aceste lucruri sunt constructive pentru ei, pentru că se duc pe o latură care provoacă norocul, șansa, a spus Mihai Voropcgievici la Antena 3.

Prisăcaru Theona

Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel