Sari la conținut

Revoluţionar! S-a aflat principala CAUZĂ pentru apariția bolii Alzheimer

sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Din cuprinsul articolului

Bolile care afectează sistemul nervos, cum ar fi demenţa de tip Alzheimer, migrenele sau consecinţele unui accident vascular cerebral, reprezintă în prezent principala cauză la nivel mondial a problemelor de sănătate, potrivit unui nou studiu.

Maladia Alzheimer este o afecțiune complexă și greu de descifrat, dar oamenii de știință au acum o nouă perspectivă asupra unuia dintre mecanismele prin care această afecțiune poate afecta neuronii. Ei spun că o cauză principală a bolii Alzheimer ar putea fi acumularea de grăsime în celulele creierului.

Studiu complex

O echipă formată din neurologi, specialiști în celule stem și biologie moleculară afiliați la mai multe instituții din Statele Unite și condusă de un grup de la facultatea de medicină a Universității Stanford a găsit dovezi care arată că o cauză principală a bolii Alzheimer ar putea fi acumularea de grăsime în celulele creierului.

Cercetări anterioare au sugerat că boala Alzheimer este cauzată de proteine defectuoase și toxice care se acumulează în plăci beta-amiloid, între celulele nervoase.

boala Alzheimer
Sursă foto: Getty Images

Alte lucrări au implicat, de asemenea, o altă proteină cu defecte de pliere numită tau, care se poate acumula în celulele creierului sub formă de ghemuri/încurcături neurofibrilare, afectând conexiunile dintre neuroni.

Astfel, majoritatea activităților implicate în dezvoltarea unor modalități de prevenire, încetinire sau stopare a bolii se bazează pe reducerea sau eliminarea acestor acumulări de proteine toxice, dar, după cum au descoperit cercetătorii în acest nou efort, este posibil ca la baza dezvoltării bolii să se afle altceva.

Funcția genei APOE

În momentul în care dr. Alois Alzheimer a identificat, în 1906, pentru prima dată boala Alzheimer, acesta a observat că, pe lângă plăcile de beta-amiloid și acumularea de proteine tau, exista și o acumulare de molecule de grăsime în celulele creierului. De atunci, s-au făcut puține eforturi pentru a determina dacă acestea ar putea fi cauza bolii.

Echipa de cercetători s-a concentrat asupra funcției genei APOE, care codifică pentru o proteină implicată în transportul picăturilor de grăsime în celulele nervoase. În cadrul experimentelor, oamenii de știință au folosit secvențierea ARN-ului dintr-o singură celulă pentru a identifica proteinele din interiorul unei celule nervoase de test.

Potrivit studiului publicat recent în revista Nature şi citat de 360medical.ro, experţii au descoperit că în creierele persoanelor cu gena APOE4 existau mai multe celule imune cu un tip de enzimă care stimula mișcarea moleculelor de grăsime în celulele creierului.

Într-un alt experiment, au descoperit că aplicarea amiloidului în celulele cerebrale ale persoanelor cu variantele APOE4 sau APOE3 a făcut ca celulele să acumuleze mai multă grăsime. Conform oamenilor de ştiinţă, rezultatele indică faptul că acumularea de amiloid în creier declanșează împingerea grăsimii în celulele cerebrale, ceea ce duce la apariția bolii Alzheimer.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel