miercuri, februarie 18, 2026
0.2 C
București

Revoluţionar! Vei putea afla dacă ai diabet în doar 10 secunde, fără analize

Oamenii de ştiinţă spun că într-un viitor nu foarte îndepărtat o persoană ar putea afla dacă are diabet doar rostind câteva propoziții într-o aplicație pe smartphone. Un studiu revoluționar a demonstrat că tehnologia vocală combinată cu inteligența artificială (AI) reprezintă un pas major înainte în detectarea diabetului.

Noul studiu, publicat în publicaţia „Mayo Clinic Proceedings”, a observat că AI și 10 secunde de voce vor putea schimba modul în care oamenii depistează diabetul, oferind un acces mai bun și costuri mai mici decât metodele actuale de screening. Acuratețea este de 89% pentru femei și 86% pentru bărbați în prezicerea diabetului de tip 2 din funcțiile vocale acustice, potrivit Digital Health.

Citeste si…

Cercetătorii au folosit șase până la 10 secunde din vocea oamenilor, împreună cu datele de bază privind sănătatea, inclusiv vârsta, sexul, înălțimea și greutatea, pentru a crea un model AI care poate distinge dacă acea persoană are diabet de tip 2.

Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

,,Cercetarea noastră evidențiază variații vocale semnificative între persoanele cu și fără diabet zaharat de tip 2 și ar putea transforma modul în care comunitatea medicală evaluează diabetul. Metodele actuale de detectare pot necesita mult timp, călătorii și costuri. Tehnologia vocală are potențialul de a elimina complet aceste bariere”, a spus Jaycee Kaufman, primul autor al lucrării și cercetător de la Klick Labs, potrivit 360medical.ro.

Citeste si…

Echipa de la Klick Labs a analizat o serie de caracteristici vocale, cum ar fi modificări ale înălțimii și intensității care nu pot fi percepute de urechea umană. Folosind procesarea semnalului, oamenii de știință au reușit să detecteze modificări ale vocii cauzate de diabetul de tip 2. ,,În mod surprinzător, acele schimbări vocale s-au manifestat în moduri diferite pentru bărbați și femei”, a spus Kaufman, conform medicalxpress.com.

Nou instrument de screening pentru diabetul nediagnosticat

240 de milioane de adulți din întreaga lume care trăiesc cu diabet nu știu că au această afecțiune și aproape 90% dintre cazurile de diabet sunt diabet de tip 2, potrivit Federației Internaționale de Diabet.

Cele mai frecvent utilizate teste de diagnostic pentru prediabet și diabet de tip 2 includ hemoglobina glicată (A1C), împreună cu testul glicemiei a jeun (FBG) și OGTT – toate presupun o deplasare la un furnizor de asistență medicală.

Citeste si…

Yan Fossat, vicepreședintele Klick Labs și investigatorul principal al acestui studiu, a declarat că abordarea non-intruzivă și accesibilă a lui Klick oferă potențialul de a examina un număr mare de persoane și de a ajuta la identificarea procentului mare de persoane nediagnosticate cu diabet de tip 2.

România, confruntată cu o adevărată epidemie de diabet

Potrivit datelor barometrului, revalența cazurilor de diabet zaharat tip 2 se apropie de media europeană, situându-se ușor sub aceasta: în România 1 din 12 adulți are diabet, iar în Europa 1 din 11 adulți.

În plus, se estimează că 1 din 2 persoane nu știe că are diabet. În Europa, numărul total estimat al persoanelor nediagnosticate este de 21,9 milioane. Proporția acestora (persoane între 20 și 79 de ani) este de 21,4% la nivelul României, respectiv de 35,7% la nivelul Europei.

Citeste si…

Cele mai frecvente complicații ale diabetului zaharat sunt accidentele vasculare și polineuropatiile, urmate de retinopatii.

În ceea ce privește cauzele mortalității, bolile cardiovasculare se situează pe primul loc, reprezentând cauza a jumătate dintre decesele în rândul diabeticilor. Totodată, mortalitatea prin cancer este mai ridicată cu 18% în rândul pacienților cu diabet zaharat de tip 2 (în vârstă de peste 35 de ani) comparativ cu populația generalằ

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Cele mai bune 7 ceaiuri pentru persoanele cu diabet. Ce să bei ca să îți menții glicemia stabilă și A1C sub control

Diabetul schimbă radical lista băuturilor recomandate. Sucurile, băuturile energizante...

Trucul simplu care scade glicemia rapid, potrivit medicilor

Când glicemia urcă brusc, reacția rapidă contează. Medicii spun...

Ce analize de sânge pot arăta daca diabetul a afectat deja rinichii?

Dacă aveți diabet, unul dintre cele mai importante lucruri...

17 semne ale unui cancer rar, adesea confundat de medici cu boli obișnuite

Cancerul neuroendocrin este adesea dificil de diagnosticat, iar pacienții...

Citește și