Sari la conținut

România în ALERTĂ: Primul deces din cauza virusului West Nile. Dr. Tudor Ciuhodaru: „Acestea sunt semnalele de alarmă”

tudor ciuhodaru
Sursă Foto: Tudor Ciuhodaru Facebook
Cele cinci simptome ale infecției cu virusul West Nile

Un bărbat din județul Satu Mare a decedat în urma infecției cu virusul West Nile. Este primul deces provocat de acest virus în România, în acest an. De la începutul perioadei de supraveghere a infecției cu virusul West Nile (06.06.2023) până la data de 10.08.2023 s-au înregistrat 6 cazuri. Printre cauze se numără temperaturile ridicate și valurile de căldură, care favorizează apariția anumitor boli, dintre acestea făcând parte și neuroinfecția West Nile, o boală infecțioasă ce se transmite prin înțepătura de țânțar.

Virusul West Nile (VWN) aparține familiei Flaviviridae și este un membru al complexului de flavovirusuri transmise de artropode, din care face parte și virusul encefalitei japoneze. Virusul West Nile poate infecta oameni, păsări, țânțari, cai și alte mamifere, dar transmiterea se face numai prin înțepătura de țânțar.

Specialiștii de la Centrul Medical de Diagnostic și Tratament “Dr. Victor Babeș” subliniază că probabilitatea ca o persoană să se îmbolnăvească de la o singură înțepătură de țânțar este redusă. Riscul de îmbolnăvire severă și deces este cel mai mare pentru persoanele de peste 50 de ani sau cu deficiente imune, deși infecția poate apărea la orice vârstă.

Manifestarile infecției cu Virusul West Nile sunt diverse, spun specialiștii, de la cele asemănătoare unei simple răceli până la semne de meningo-encefalită. Semne de alarmă care impun prezentarea la medic sunt: febră ridicată însoțită de durere de cap intensă, vărsături, stare generală alterată și sensibilitate crescută la lumină.

Virusul West Nile
Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei

Dr. Tudor Ciuhodaru: Cinci semne de infectare cu virusul West Nile

În multe situații, cei infectați cu West Nile nu au simptome, dar sunt și cazuri în care apar cinci simptome ce pot fi recunoscute uşor: febră mare, dureri de cap, vărsături, stare generală alterată, sensibilitate crescută la lumină.

Uneori pacienții ajung să facă meningo-encefalită și stau internați la terapie intensivă.

„Semnal de alarmă. Nu neglijați înțepăturile de țânțari. Pot deveni letale.

Sunt cinci semne de alarmă care impun prezentarea de urgență la spital mai ales că virusul West Nile a fost depistat deja în România în contextul unei monitorizări a riscului epidemiologic arboviral.

Mic ghid pentru toți cei ce vor o vară ferită de neplăcerile provocate de țânțari

Ce trebuie să știți (să faceți). (Mic) ghid pentru toți cei ce vor o vară ferită de neplăcerile provocate de țânțari.

Până când educația pentru sănătate va fi predată în toate școlile din România, e bine de știut:

1. Sunt cinci semne de alarmă care impun prezentarea la urgență: febră ridicată însoțită de durere de cap intensă, vărsături, stare generală alterată, sensibilitate crescută la lumină apărute la 2-8 zile după înțepătura de țânțar.

2. Este necesară spitalizarea și tratarea cu medicație intravenoasă.

3. Nu există un tratament specific pentru virusul West Nile.

4. În cazul formelor de severitate medie (1 din 5 cazuri) ce evoluează cu febră, cefalee, grețuri, vărsături, dureri musculare și articulare, urticarie, rar limfadenopatie) starea pacientului se îmbunătățește cam după 7-10 zile.

5. Prevenția rămâne cea mai bună alternativă:

a) Evitați înțepăturile de țânțar (chiar dacă ieșiți pentru scurt timp). Intervalul dintre apusul și răsăritul soarelui este perioada de activitate maximă pentru majoritatea speciilor de țânțari. Evitați activitățile în aer liber în această perioadă sau

b) Folosiți pe pielea expusă substanțe care resping insectele. Substanțele pe bază de permethrin nu se aplică direct pe piele.

c) Purtați haine cu mâneci lungi, pantaloni lungi și ciorapi. (!!!) Țânțarii pot înțepa și prin haine. Aplicarea de substanțe care resping țânțarii pe bază de pemethrin pe suprafața hainelor poate asigura un grad suplimentar de protecție.

d) Utilizați și verificați integritatea plaselor contra insectelor.

e) Puteți limita înmulțirea țânțarilor reducând locurile în care băltește apa (din jurul caselor și din subsolurile blocurilor).

Rețineți

1. Principala cale de transmitere la om este înțepătura de țânțari.

2. Virusul nu poate fi transmis prin contact fizic (atingere sau sărut)!

3. Transfuziile pot fi o sursă de infecție.

4. Practic orice persoană (indiferent de vârstă) înțepată de țânțari este predispusă la infectarea cu virusul West Nile, însă

5. Probabilitatea ca o persoană să se îmbolnăvească de la o singură înțepătură este totuși redusă.

Dr. Tudor Ciuhodaru: 90% dintre cei infectați cu West Nile nu prezintă simptome

6. 90% dintre cei infectați nu prezintă simptome.

7. Manifestările pot fi diverse: de la cele asemănătoare unei simple răceli până la semne de meningo-encefalită.

8. 1 din 150 de persoane infectate cu virusul West Nile dezvoltă simptome severe de boală.

9. Riscul de îmbolnăvire severă și deces este mai mare pentru persoanele de peste 50 de ani sau cu deficiențe imune.

10. Simptomele pot persista pe perioada mai multor săptămâni iar efectele neurologice pot fi permanente”, a scris dr. Tudor Ciuhodaru pe Facebook.

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel