Sari la conținut

România în pragul unui hazard seismic. Raport oficial IGSU: Seism cu magnitudinea 8,1 în Vrancea. Mircea Radulian: „Ar fi peste ce s-a întâmplat în Turcia”

Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei
cutremur

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) ne putem aștepta la cel mai puternic cutremur pe care l-a avut țara noastră până acum: 8,1 grade în zona seismică Vrancea.

Conform Proiectului RO-RISK, cel mai puternic cutremur ce poate avea loc în această zonă poate avea 8,1. Datorită adâncimii mari a cutremurelor, modului de propagare a undelor seismice și influenței efectelor locale, pagubele generate de cutremurele din această sursă nu sunt majore doar în zona epicentrală (în județele Vrancea sau Buzău), ci și la distanțe epicentrale mult mai mari, până la 200-300 km, cu o directivitate NE-SV, arată documentul IGSU.

Potrivit specialiștilor de la IGSU, un cutremur cu magnitudinea de 8 grade eliberează o energie egală cu cea produsă de 1.200 de bombe nucleare precum cele de la Hiroshima.

Totodată, numărul de persoane grav rănite sau decedate ar fi de peste 45.000.

Vrancea este în punctul de convergență dintre Placa Est-Europeană și Subplăcile Moesică și Intra-Alpină.

Pe teritoriul României, cutremurele vrâncene pot afecta zeci de localități urbane, mai arată documentul IGSU, în special pe direcția Iași – Focșani – București.

Cele mai mari seisme au fost în 1940, 1977 și 1986.

Mircea Radulian, directorul științific al Institutului pentru Fizica Pământului, a vorbit la Antena 3 CNN despre valul de cutremure din România.

Omul de știință spune că magnitudinea 8,1 este una maxim aşteptată. Potrivit acestuia, cea mai mare magnitudine a unui cutremur produs în România a fost de 7,9.

8,1 ar fi peste ceea ce s-a întâmplat recent în Turcia, unde zeci de mii de oameni au murit.

„Pentru Vrancea, cea mai gravă este situaţia vulnerabilităţii structurilor sau zonelor populate. Aici e problema. Cutremurul nu poate produce mişcări foarte mari”, a mai spus Mircea Radulian, miercuri seară, în direct la „Sinteza Zilei cu Mihai Gâdea”.

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel