Doctorul Diana Cîrjaliu – Meliu, medic șef al secției de Psihiatrie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, a descris pe pagina personală de Facebook o zi de la Psihiatrie. Dar nu orice zi, ci una de sărbătoare. O descriere sumbră a unei realități neputincioase din România anului 2017.
Relatarea doamnei doctor este ca o secvență de film, v-o prezentăm integral mai jos.
”Raport de garda din 26/27 decembrie 2017
Sectia Psihiatrie
Ora 8
Asistentele ma saluta in fuga, nu stiu incotro sa-si indrepte intai atentia. Cativa deja stau lipiti de usile grele de fier si cer tigari. Cand ma vad, schimba registrul. “Eu cand ma externez?” Fac vizita in sectorul de urgente. Azi sunt mai agitate femeile, asa ca intru la ele.
Aura. Ma striga pe nume si se repede in fuga la mine, apucandu-ma strans de brat.. Isi da ochii peste cap, sa ma convinga ca are distonie acuta, ca sa-i reduc doza de neuroleptic. Ii spun s-o lase balta si renunta (ideea de a plafona privirea i-a venit abia cand era langa mine). “Diana, tu esti fata buna, zi-le la scarbele astea sa nu ma mai lege. Jigodiilor!”, le striga asistentelor, in timp ce ele invita pacientele sa intre in saloane pentru tratament. Sunt obisnuite cu insultele. Psihiatrii sunt vinovati ca au dat un nume bolii fiecaruia, asistentele ca le dau pastile, infirmierele ca le leaga. Aura e agitata si incoerenta. S-a trezit la 4 dimineata si de atunci trage de usi, injura si blesteama. E in sectie deja de o saptamana si are prescrise numai doua jumatati de pastila pe zi. Ce, nu e medic de garda sa-i suplimenteze la nevoie? Nevoia este de sase fiole si sase tablete si asta se intampla zilnic. A avut vreo 30 de internari in ultimii opt ani, de cand e bolnava. Pleaca din spital, perfect remisa in vreo doua luni, nu ia absolut niciun tratament acasa, face fenomene de rebound si se decompenseaza in maxim doua luni, mai psihotica si mai agitata ca inainte. Nu s-a inteles niciodata cu mama ei, parintii sunt divortati si tatal e departe. Are un iubit care a rapit-o din spital de mai multe ori, un mare psihopat care venea noaptea beat, in uniforma de serviciu, ca sa impresioneze portarul si sa poata intra. Dupa fiecare externare, Aura fugea la el. Nu-i dadea tratament, ca nu vroia sedata, dar cand se decompensa chema chiar el ambulanta. Acum sase luni a inceput si el sa se interneze, pentru probleme legate de alcool si nu au cerut niciodata sa se vada in timpul spitalizarii.
Le vad intai pe batrane. Daca sunt sarbatori, sectia e plina de dementi. Romanii isi interneaza mamele, ca sa poata petrece in liniste. Nu tatii, pentru ca nu mai sunt; femeile sunt mai longevive. Si-au ingropat sotii si le-a venit randul sa fie ingropate intr-o sectie de psihiatrie. Apartinatorii mint ca acasa sunt agitate, etc, etc, apoi vezi ca abia se pot ridica in sezut si nu scot o vorba. Poate vor fi luate dupa ce trece urgia sarbatorilor, dar nu se stie. Fiii isi dau uneori numere false de telefon, ca sa nu poata fi contactati. Alteori spun de la inceput ca nu mai au nevoie de ele si statul poate face ce vrea cu ele. Iar statul nu vrea nimic de la persoanele care nu pot plati impozite. Acum trei ani, un doctor si-a internat tatal, ca el mai era in viata. Mai avea un frate la Bucuresti, dar niciunul nu putea sa aiba grija de el, si nici nu vroiau, pentru ca fusese un tata rau si alcoolic. Urma sa-i gaseasca un loc la azil in doua saptamani. Batranul nu avea pensie si fiii ar fi trebuit sa-i plateasca asigurarile de sanatate, ca sa poata fi internat. Doctorul nu a mai raspuns la telefon. A aparut dupa o luna, ca sa-i aduca un pachet de pampersi si a spus ca nu are bani de asigurare. Costa 40 lei pe luna. In sapte luni, asistenta sociala i-a gasit un loc la azil. Dupa ce a primit acasa decontul spitalizarii, vreo 300 milioane, doctorasul a inceput sa vina zilnic, ca sa scape de obligatia de plata a spitalizarii.
Niculina e cuminte si tacuta. Ieri a dat foc mansardei unei cladiri istorice, in care locuia cu chirie. E singura si schizofrena, dar, mai mult ca orice, alcoolica. Cand a izbucnit incendiul, era beata. Bulevardul a fost blocat de masinile de Politie si de Pompieri. Niculina habar nu are ce s-a intamplat si repeta stereotip “eu doar am iesit ca era fum” iar noi aflam din ziare ca agresa zilnic vecinii, urla beata pe scari, le ciocanea in usi si le mazgalea usile cu vopsea. O stim de 20 de ani. Are o familie pe undeva prin tara.
Doamna M. Ma intreaba pentru a zecea oara daca se poate externa. Desi stiu raspunsul, o intreb si eu pentru a zecea oara daca se poate descurca singura.”Sora mea e plecata la copiii ei, depind de ea, cred ca se intoarce dupa sarbatori”. Are o privire senina si nu mai indraznesc sa o intreb de fiu. Mi-e teama sa nu-mi spuna iar ca zace pe o masa de piatra pentru ca ea nu are bani sa-l ridice si sa-l ingroape. De patru luni merge zilnic la morga si revendica trupul fiului, pina cand se termina programul si aia o trimit acasa. Fiul e navigator, sanatos si in voiaj si de patru luni o suna zilnic, sa o linisteasca. Chestia asta nu a facut decat s-o convinga ca cineva a reusit, cu mijloace tehnice moderne, sa-i reproduca intocmai vocea. E de 40 de zile in spital si e bine. La internare era catatonica, casectica si cu idei delirante de ruina. Intre timp s-a ingrasat si viitoarea nora, care i-a adus vopsea de par, a intinerit-o cu 10 ani. De doi ani, de cand i-a murit sotul, locuieste si ea singura. Sora si mama stau in alte judete, iar fiul vine acasa abia pe 15 ianuarie. I-a spus chiar ei, dar inca nu crede, nu stie cine i-a spus minciuna asta la telefon, ca sa o consoleze, desi vocea a imitat-o bine. “Daca plec din spital, voi face ce am facut si pina acum…voi merge acolo, macar sa ma lase sa-l vad.” Clar, nu-i fac externarea.
Dna.V a aparut ieri in sectie. Pare singura pe lume, plina de echimoze si are o dementa in stadiu avansat. Vecinii s-au saturat de tipetele ei si au chemat ambulanta. Nu pricepe ce si cum, doar incearca cu dexteritate sa se extraga din patul cu aparatoarele laterale ridicate. Va trebui sa o contentionez de o mana, sa nu mai cada. Nu se stie ce ruda se iveste si ne acuza ca le-am batut multiubita matusa (asta e un laitmotiv in psihiatrie, la fel ca acela ca personalul psihiatric trebuie sa reactioneze cu vorba buna cand primeste picioare in burta sau pumni in fata).
La dna. D vine fiica. Fara sa salute personalul, intra valvartej in sectorul de urgente si informeaza categoric ca a venit sa o externeze. Stie ca in zilele de sarbatoare nu se fac externari si infirmierele glumesc intre ele ca a venit sa-i faca de 40 de zile. Au fost de fapt 45 de zile de spitalizare, timp in care nu a trecut niciodata pe la mama ei si nu a lasat vreun numar de telefon ca sa poata fi contactata. A fost si ea internata, pentru ca face pe dracul in patru ca sa-si mentina certificatul de handicap. Pretinde ca face crize epileptice si e in stare sa te stranga de gat daca-i spui ca le descrie mai degraba ca pe crize isterice. Dar si-a obtinut certificatul si tine cu dintii de el. Ma conformez urgent si fac formele de externare, bucuroasa ca s-a eliberat un pat. Sarbatorile abia incep!
Urgenta!!!! Ambulanta si politia aduc un batran de 80 de ani. Alt dement? Il astept sa vina de la WC, cugetand ca e neplacut sa ai adenom de prostata. Surpriza ! Mosul e verde si sarcastic. “ Sa va fie rusine ca aveti asa o mizerie de WC!”. Ieri a baut 2 litri de vin si azi a inceput dimineata cu coniac. A incercat sa-si omoare sotia, asezandu-se cu fundul pe fata ei, ca sa o sufoce, apoi si-a batut si fiica cu handicap. Trazneste a alcool, e logoreic, sfatos, grandoman. A fost sofer profesionist si raspunde in raspar la orice. “Aveti probe?” Ii intreaba pe politisti. “E cuvantul ei impotriva cuvantului meu. Eu am probe! E o catea!” si ne arata degetul mijlociu de la mana dreapta zdrobit de usa impinsa de sotie dupa ce a reusit sa scape. Incepe o discutie interminabila si ilogica despre formularul de consimtamant la internare, unde tine mortis sa semneze la rubrica ce apartine reprezentantului legal si povesteste pilduitor despre vremea cand era “un pustan de 50 de ani si nu stia de nici unele”. Se uita sugestiv la noi, sa vada daca am priceput ca ne face prosti. Nu urmeaza niciun tratament, nu are probleme cu inima sau cu altele. Ii prescriu un Rivotril si o loveste pe asistenta peste maini cand i-l intinde. Il informez ca daca nu accepta pastila va fi injectat. Injura si da sa iasa din sector, imbrancind pe toata lumea. Chem paza si il legam; e nevoie de cinci oameni, musca si zgarie cu unghiile. Fix atunci apare fiica, cea care apelase la 112 pentru a o salva pe mama. Initial se socheaza si are un prim impuls de a-i sari in aparare, apoi se retrage. Nu mai vrea sa intre la el. Imi poveste cum le-a terorizat de mici, cum le pedepsea pentru orice tinandu-le cite 4 ore in picioare nemiscate, timp in care le dadea lectii de viata, cum o batea pe mama. Acum un an i s-a nazarit ca dintre cele trei fiice, numai cea mica, cu handicap e a lui, iar celelalte doua vor trebui sa faca teste genetice pentru a le verifica filiatia, convins ca nevasta l-a inselat in urma cu 50 de ani. Cu restul lumii se poarta normal. “S-a purtat bine in fata politistilor, nu?” Din salon se aud urletele lui:”asa va purtati cu un batran bolnav de inima, nenorocitilor, criminalilor?”. Peste 15 minute urletele inceteaza. Asta da de gandit intr-o sectie de psihiatrie.
Dorian, cu psihoza indusa de droguri, care statuse pina atunci in genunchi, il dezlegase deja la o mana si acum muncea la cealalta. Reluam contentia, in timp ce batranul reia injuraturile.
Osman patruleaza furibund de la un capat la altul al salonului. A fost si el contentionat acum trei saptamani, cand a fost internat. L-a adus politia din Techirghiol, dupa ce l-a surprins pe faleza urland rugaciuni in turceste, alternate cu “Allah Akbar”. Era imbracat murdar si dezordonat, cu o geaca subtire de fas. Au crezut ca e vreun bolnav evadat de la centrul de cronici; cand au incercat sa-l legitimeze, a fugit. Au chemat ajutoare, l-au prins si l-au dus la sectie. A declarat ca e nationalist islamist si va omori la intamplare pe toti cei care-i ies in cale, asa ca au chemat ambulanta. La spital nu a mai recunoscut nimic si s-a prezentat drept ziarist. Facuse intr-adevar doua facultati si publicase odata niste articole intr-un ziar. Acum 15 ani nu si-a dat nimeni seama ca debuta schizofrenia. De atunci s-a inversat pe parinti, a inceput sa aiba idei de grandoare si urmarire. S-a mutat la matusa, cu care parea sa se inteleaga mai bine, dar dupa cativa ani, dupa ce a batut-o mai tare ca de obicei, l-au lasat singur in apartament si matusa s-a mutat cu parintii lui. A fost internat de trei ori, in urma cu zece ani. Bineinteles ca nu urmeaza niciun tratament si e convins ca vocile si zgomotele pe care le aude in casa sunt ale urmaritorilor.“E dreptul meu sa ma plimb prin judet. In fiecare zi merg in alt oras. Da, ma urmaresc astia de la Statul Islamic; toata lumea stie ca sunt islamist ultranationalist, persoana publica si lider de opinie; sunt urmatorul presedinte al comunitatii turco-tatare si vor sa ma coopteze; dar eu nu ma afiliez, a vrut si securitatea romaneasca si i-am refuzat; imi voi chema colegii din presa sa demasc abuzurile voastre politice; va dau in judecata, va rad de pe fata pamantului!” Nu a vrut sa se schimbe in pijamale, ca nu i se altereze imaginea publica in momentul in care va organiza conferinta de presa si va fi dat pe post. Apoi a declarat greva foamei, care l-a tinut pina a doua zi, cand a venit mama si i-a adus de mancare. Mama nu a avut curaj sa intre la el decat in a patra zi. Era bucuroasa si usurata ca s-a intamplat asa fel incat sa il aduca politia. Ei i-a fost toata viata frica, sotul decedase in urma cu trei ani, pe fiu nu-l mai vazuse de doua luni si in ultimii zece ani nu a mai incercat sa-l interneze, bucuroasa ca o lasa in pace. O suna din cand in cand ca sa-i ceara bani si pentru asta se intalneau in oras. I-am spus ca trebuie sa-i plateasca asigurarile de sanatate, ca sa poata fi tinut in spital cat trebuie pentru a se remite si ca, intrucat a refuzat sa consimta la internare, va trebui sa demaram procedura internarii nevoluntare. “Cam cat timp inseamna asta, pentru ca eu vreau sa-l internati definitiv, noua ne e frica de el, l-ati vazut de ce e in stare!, dar sa stiti ca eu nu am bani sa-i platesc asigurarea! E bolnav psihic, statul e obligat sa il trateze, el nu poate munci, nu produce bani, e major, de ce sa fiu eu obligata sa-i platesc?”. Se facea ca nu pricepe ca decontarea de catre Casa de Asigurari, inclusiv a serviciilor spitalicesti acordate bolnavilor psihic, se face numai pentru o persoana asigurata si ca in caz contrar va trebui sa-l externez in cateva zile. O zi de spitalizare costa peste 500 ron si va trebui sa stea peste o luna. A parut ca accepta intr-un final si a plecat nemultumita de celelalte informatii pe care i le-am oferit cu forta, si anume ca intocmirea certificatului de handicap, punerea sub interdictie, instituirea tutelei si institutionalizarea intr-un centru de boli psihice cronice sunt demersuri personale si in niciun caz nu intra in atributiile, drepturile sau posibilitatile noastre, ale sectiei de psihiatrie. De atunci a mai venit de doua ori, refuzand sa-i aduca tigarile pe care el le tot cere (“nu am bani, lasa-te de fumat daca tot esti aici!”) si sa-i plateasca asigurarile. Cand este intrebata, raspunde taios:” de ce sa platesc, oricum nu vad nicio ameliorare! Mai bine-i era pe strada!”
La orele 11 Osman ia un scaun din sala de mese si sparge geamul de la oficiul alimentar, in semn de protest. Are 1,85 m si 120 de kilograme si refuza tabletele, sub pretextul ca e in greva foamei. Ca sa-l injectam, trebuie sa chemam de fiecare data serviciul ZIP si sa-l contentionam. Acum este internat prin hotarare judecatoreasca, dar asta nu rezolva si problema administrarii medicatiei.
Ora 13 Urgenta. Ambulanta si Politia aduc un tanar de pe strada, de prin zona peninsulara. Locatarii i-au chemat, pentru ca trei tineri drogati se manifestau zgomotos. La sosirea echipajelor, doi au fugit pe plaja, unul, mai ametit, a ramas. Nu s-a opus si e cooperant si acum. E numai piele si oase, cu niste haine imbibate de noroi si se scarpina continuu. E dragut si slinos, cu niste plete lungi cazute pe ochi. Il pun sa-si ridice camasa si cand ne apropiem ne ingrozim. Boschetari am internat toata viata, dar asa ceva nicicand nu am vazut. Nu e un centimetru din hainele lui neacoperit de paduchi grasi si miscatori, iar bustul e plin de leziuni de grataj, vechi si noi. Noroc ca e cooperant. L-am dus la baie, s-a dezbracat acolo si a facut dus. Hainele i le-am ars in curte (poate ne spune ca erau de firma si ni le imputa!). Ii dam sa manance si apoi ne spune povestea. S-a intors de o luna din Anglia (unde, bineinteles ca s-a dus sa munceasca!!!). De fapt, l-au expulzat si, ca sa nu-l aresteze, pentru ca nu avea acte si consuma droguri, l-au urcat si in avion. Era din Targu Mures, dar, de rusinea mamei, a hotarat sa se opreasca la Bucuresti, apoi a ales Constanta. Nu a mai luat legatura cu mama de un an; isi imagineaza ca ea e disperata, pentru ca il iubeste si e singurul copil. Parintii sunt divortati. Tatal munceste de ceva ani in Anglia si el si-a imaginat ca, daca merge la el, va munci cu el. Nu a fost asa si nu prea vrea sa vorbeasca despre asta. A ajuns repede pe drumuri. Ii este rusine sa mai dea ochii cu mama; nu stie sau nu vrea sa ne spuna numarul ei de telefon, dar ne spune numele si adresa. Sun la politia municipala Tg Mures si ii rog sa-i caute mama si sa-i dea informatiile necesare si numarul de telefon al spitalului. In 10 minute ne suna mama, plangand in hohote (de fericire). Era deja in taxi, spre autogara, ca sa ia primul microbuz spre Constanta. Am reusit sa o linistesc. Era prea tarziu sa cer sa-i aduca si haine. Albert plange si braveaza: “e interesant sa stai pe strazi si sa cunosti viata!”. Are 21 de ani.
Masa de pranz. Oficiantele intra in sectoarele de urgenta cu carucioarele cu farfurii.
Liliana prinde usa deschisa si tasneste. Alerga repede pentru cat de grasa e. E prinsa aproape de poarta si adusa in sector. Nu se opune, macar a incercat! Incearca si ea figura cu criza oculogira distonica, doar e pacienta veche. Imi cere voie afara, “ca doar aerul curat o calmeaza!”. “Nu suntem la gradinita!”. Mai mult de o saptamana-doua nu sta acasa. Anul asta a fost internata de vreo 6 ori. Si ea are un tratament subdozat si e permanent agitata. Face parte din clientela fidela a sectiei.
Dupa masa si tratamentul de pranz, lumea s-a mai linistit.
In cursul noptii s-au internat numai doi alcoolici, unul in sevraj necomplicat, altul in delirium. Va intra si primul in delirium, pentru ca acasa a avut doua crize de epilepsie alcoolica. A avut noroc ca nu a amurit.
Nu au fost evenimente deosebite.
Personalul a fost prezent conform graficului.”
