Sari la conținut

Rugăciune către Sfânta Tatiana care te scoate din impas. Rostește-o 9 zile la rând

Rugaciune
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Rugaciune catre Sfanta Parascheva

Rugăciune către Sfânta Tatiana. În ziua de 12 ianuarie, creltinii ortodocși o cinstesc pe Sfânta Muceniță Tatiana, protectoarea femeilor credincioase.

Sfânta Tatiana s-a născut în secolul al III-lea, în Roma, pe vremea când aceasta era condusă de împărații Alexandru Sever şi Maximian. Aceștia au fost renumiți pentru cruzimea de care au dat dovadă față de creștini.

Deși tatăl său a fost de trei ori proconsul în administrația imperială, el era adeptului religiei neacceptate. Așa că sfânta a fost crescută sub spiritul iubirii lui Iisus Hristos.

Sfântă Muceniţă Tatiana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi”! | Ştiri locale  de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro

În loc să se mărite atunci când i-a sosit vremea, Sfânta Tatiana a ales calea monahală. Avea să fie numită chiar diaconiță. Întotdeauna a dus o viață lipsită de păcat, i-a ajutat și ocrotit pe bolnavi. Doar că, atunci, când a refuzat să-i slujească pe zei, a fost pedepsită.

I s-a tăiat părul, a fost împunsă cu sulița, spânzurată și apoi aruncată în cușca unui leu. Nimic nu a ucis-o, astfel că s-a decis ca împreună cu tatăl său să fie decapitată.

În acest moment, capul Sfintei Mucenițe se află la Catedrala Mitropolitană din Craiova. Este așezat în aceeași raclă cu moaștele Sfântului Ierarh Nifon, patriarh al Constantinopolului și ale Sfinților Mucenici Serghie și Vah.

 Rugăciune către Sfânta Tatiana te scoate din impas. Rostește-o 9 zile la rând

Se spune că rugăciunea la Sfânta Tatiana este grabnic ajutătoare. Oricine i se roagă sfintei primește răspuns. Rugăciunea la Sfânta Tatiana se roștește 9 zile la rând, începând din 12 ianuarie, când este pomenită sfânta.

Rugăciunea la Sfânta Tatiana se spune dimineața. Și face minuni pentru cei aflați în impas.

„O, Sfântă Tatiana, fecioară aleasă a Bisericii dreptmăritoare, ceea ce ai proslăvit pe Dumnezeu în mădularele tale cele muceniceşti, fii ocrotitoarea noastră în faţa necazurilor şi a primejdiilor. Tu, Sfântă Muceniţă, mireasă a lui Hristos Dumnezeu, ştiind cuvântul: „oricine va voi să-şi scape sufletul său îl va pierde, iar cine va pierde sufletul său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va câştiga”, nu te-ai temut şi cu bucurie ţi-ai dat viaţa pentru El. Sfântă Tatiana, vezi slăbiciunile şi neputinţele noastre, vezi teama noastră de greutăţi şi frica noastră de suferinţă şi nu ne lăsa pe noi, cei ce iubim patimile păcătoase mai mult decât pătimirea pentru Hristos şi nu suntem vrednici de numele de creştini, dar alergăm la ajutorul tău, ca să mijloceşti pentru noi pururea la iubitorul de oameni Dumnezeu să punem început bun pe calea pocăinţei.

Sfântă Tatiana, roagă-te pentru noi!

Sfântă Muceniţă Tatiana, aşa cum te-au înconjurat pe tine îngerii, aşa să ne înconjoare şi pe noi mila Domnului cu rugăciunile tale. Aşa cum rănile ţi-au fost tămăduite de Hristos, aşa să ne fie şi nouă tămăduite rănile sufletului prin mijlocirea ta. Ca întăriţi pe piatra credinţei, slavă, cinste şi închinăciune să înălţăm Unuia în Treime Dumnezeul nostru, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Amin!”

Carmen Alecu
Alecu Carmen

Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel