Sari la conținut

Rugăciunea lui Arsenie Boca. Cuvintele sale sunt extrem de puternice si ii ajuta pe oameni sa se fereasca de boli

sfantul ardealului
sursa foto: arhiva doctorul zilei
rugaciune

Rugăciunea puternică pentru sănătate a lui Arsenie Boca. Cuvintele sale sunt extrem de puternice si ii ajuta pe oameni sa se fereasca de boli si blesteme.

Niste cuvinte extrem de puternice pe care Părintele Arsenie Boca le rostea adesea pentru a primi binecuvântarea Domnului, îi ajută pe oameni să scape de blesteme şi de boli, potrivit b1.ro

Rosteste rugaciunea lui Arsenie Boca: „Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mă ca astăzi, în toată ziua, să am grijă să mă lepăd de mine însumi, ca nu cumva, ţinând la mine, să Te pierd pe Tine.

Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca rugăciunea preasfântului Tău nume să-mi lucreze în minte mai mult decât fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, căci iată, păcătuiesc în tot ceasul.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întuneric. Patimile au pus tină pe ochii minţii noastre.

Rugăciunea puternică pentru sănătate a lui Arsenie Boca

Uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind inimile noastre şi toate împreună au făcut temniţă în care Te ţinem fără cercetare, aşa risipind în deşert zilele noastre, umbriţi şi desădiţi până la pământ.

Doamne, Cela ce vii între oameni în taină, ai milă de noi şi pune foc temniţei ce Te ține, aprinde dragostea în inimile noastre, arde spinii patimilor noastre şi fă lumină sufletelor noastre.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă şi vino de Te sălăşluieşte întru noi, dimpreună cu Tatăl şi cu Duhul Tău cel Sfânt. Căci Duhul Sfânt se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul şi minte noastră rămân neputincioase.

Doamne, Cela ce vii în taină, ai milă de noi, că nu ne dăm seama cât suntem de nedesăvîrşiţi şi cât eşti Tu de aproape de sufletele noastre şi cât ne depărtăm noi de Tine prin păcatele noastre. Ci luminează, Doamne, lumina Ta peste noi, ca să vedem lumina prin ochii Tăi şi să trăim în veci prin viaţa Ta. Lumina şi bucuria noastră, slavă Ţie!”, este ruga lui Arsenie Boca.

Prisăcaru Theona

Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel