Sari la conținut

S-a vaccinat la 102 ani. Ion Pricopie a trăit vremuri în care vaccinurile au salvat lumea de boli grave

S-a vaccinat la 102 ani. Ion Pricopie a trăit vremuri în care vaccinurile au salvat lumea de boli grave.

Unul dintre cei mai iubiți și mai respectați veterani de război de pe Valea Tazlăului a ales să se vaccineze anti-covid. Colonelul în retragere Ion Pricopoie s-a prezentat la un centru de vaccinare din Moinești. Primarul orașului, Valentin Vierul, consideră că bărbatul în vârstă de 101 ani, 8 luni și 22 de zile este, în continuare, un luptător.

Un veteran de război s-a vaccinat la aproape 102 ani!

„Este un luptător, la propriu și la figurat, un magistrat, un erou și mai ales un model de viață pentru toate generațiile. Venerabilul colonel, pe care l-am întâlnit recent la Oituz, la comemorarea Eroilor căzuți în luptele din Primul Război Mondial, este încă un om vioi, cu o memorie fascinantă și care și arată o poftă de viață de invidiat. Hotărârea sa de face vaccinul împotriva Covid 19 nu este, deci, ieșită din comun decât prin vârsta la care a ajuns veteranul”, a declarat primarul Moineștiului, Valentin Vierul, potrivit desteptarea.ro.

Ar putea fi o imagine cu 1 persoană

Ion Pricopie a trăit vremuri în care vaccinurile au salvat lumea de boli grave

Ion Procopie este un veteran de război care a luptat în Al Doilea Război Mondial pe frontul de est, dar și împotriva armatei germane, până în Ungaria și Cehoslovacia. Acesta a ales să se vaccineze anti-covid, pentru că „vaccinurile au salvat lumea”.

„Ion Procopie, cel mai respectat, iubit și cunoscut veteran de război de pe Valea Tazlăului, s-a vaccinat împotriva COVID-19 pentru că a trăit vremuri în care vaccinurile au salvat lumea de boli grave și pentru că este un adevărat luptător, un erou și, mai ales, un model de viață pentru toate generațiile.

În vârstă de 101 de ani, Ion Procopie, veteran al celui de-Al Doilea Război Mondial și președinte al Asociației Naționale a Veteranilor de Război, filiala Moinești, s-a prezentat la centrul de vaccinare Complex Servicii Moinești senin și încrezător pentru a se vaccina împotriva COVID-19.

Este un om cu o viață de poveste. O poveste grea și plină de încercări, care l-au călit și l-au modelat.

Fiu de preot, Ion Procopie s-a născut în data de 5 decembrie 1919, în comuna Solonț de lângă Moinești.

A fost elevul unuia dintre cele mai prestigioase licee din Iași, Liceul C. Negruzzi pe care l-a absolvit în anul 1939. Tot Iașiul a fost orașul în care a urmat studiile superioare în cadrul Facultății de Drept, facultate care i-a conturat cariera de magistrat de mai târziu.

Cele mai dificile momente din viața de ostaș a colonelului Ion Procopie au fost cele trăite, pe viu, în cele mai grele lupte duse de Armata României pe Frontul de Vest, în drumul spre eliberarea Ungariei și Cehoslovaciei. Aici a luptat, a fost rănit, a îndurat ororile unui război absurd, a rezistat și, cel mai important, a învins.

Este un model de patriotism, curaj, tenacitate, corectitudine și bunătate. Un model pentru noi și pentru cei ce vor veni”, se arată într-un comunicat publicat pe pagina de Facebook RO Vaccinare.

Născut la Solonț, Ion Procopie a devenit magistrat la începutul anilor ’40 ai secolului trecut, dar a cunoscut și anii celui de Al Doilea Război Mondial, când a luptat pe Frontul de Est, dar și împotriva armatei germane, până în Ungaria și Cehoslovacia. A lucrat, după război, în Moinești și Buhuși ca juristconsult.

Carmen Alecu
Alecu Carmen

Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel