Sari la conținut

S-a aflat VINOVATUL pentru încălzirea globală. PLANETA este în pericol! Anul trecut s-au înregistrat RECORDURI de temperatură

Recordul mondial de căldură, canicula din Asia şi apele neobişnuit de calde din largul peninsulei Alaska înregistrate în 2016 au o singură cauză, încălzirea climatică provocată de activităţile umane, prezintă un studiu recent publicat, conform AFP.

Este pentru prima dată când oamenii de ştiinţă indică fenomenele climatice extreme care nu ar fi putut să se producă fără încălzirea climei planetare, potrivit unui raport ce a fost analizat şi de un comitet internaţional de cercetători înainte de a fi publicat.

Până la acest studiu, cercetătorii estimau că încălzirea climatică provocată de oameni, prin arderea carburanţilor fosili de exemplu, accentua riscul de multiplicare a inundaţiilor, secetelor, furtunilor şi altor fenomene extreme, însă acest factor nu a fost niciodată considerat drept singura cauză.

„Noul studiu marchează o schimbare fundamentală”, a explicat Jeff Rosenfeld, redactorul-şef de la Bulletin of the American Meteorological Society, care a publicat aceste cercetări, elaborate de 116 oameni de ştiinţă din 18 ţări.

În 2016, planeta a înregistrat un nou record de căldură, iar anul trecut a devenit cel mai cald an de pe Terra din timpurile moderne. Temperaturile record înregistrate la suprafaţa planetei „au fost posibile doar printr-o importantă încălzire antropică”, rezultând din intervenţia umană „la scala unui secol”, au subliniat autorii studiului, potrivit Agerpres.

Asia a suferit de pe urma unei canicule extreme, temperaturile sufocante din India cauzând moartea a 580 de persoane între lunile martie şi mai.

Deşi fenomenul meteorologic El Nino a fost activ în 2015 şi începutul anului 2016, el nu a fost cauza acestor manifestări extreme, potrivit autorilor cercetării.

„Căldura extremă din Asia în 2016 nu ar fi fost posibilă fără încălzirea climatică. Ne aşteptam într-adevăr ca El Nino să încălzească Asia de Sud-Est în 2016, însă căldura din regiune a fost excepţional de extinsă”.

În golful Alaska, strâmtoarea Bering şi în largul coastelor nordice ale Australiei, temperaturile apei au înregistrat cel mai ridicat nivel din ultimii 35 de ani.

Această încălzire a provocat „o albire masivă a Marii Bariere de Corali şi una dintre cele mai vaste proliferări toxice de alge ce a fost detectată vreodată în apropiere de coastele din Alaska”, au subliniat cercetătorii.

„Este extrem de improbabil ca singurele variabile naturale să fi condus la anomaliile observate”, au adăugat autorii raportului.

Concluziile acestui studiu – intitulat „Explaining Extreme Events in 2016 from a Climate Perspective” – au fost publicate cu ocazia conferinţei anuale ce a fost organizată de American Geophysical Union în oraşul New Orleans.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel